duminică, 5 mai 2013

Metamorfoze


Iubirea este un sentiment care se ”face”, care devine. Mai întîi, iubirea este visată, imaginată, descrisă și prescrisă, ca un ”model” platonician instabil, repetabil. Modelul se realizează, dacă se realizează, ulterior, în nenumărate chipuri. ”Modelul” autorizează în timp o puzderie de conduite. Toate legitime.

De-a lungul istoriei, iubirea nu este un sentiment continuu, ceva etern, imuabil. Ea cunoaște nenumărate metamorfoze. Prin urmare, nu poți spune că iubirea medievală (iubirea cîntată de trubaduri, cea descrisă de Andreas Capellanus în De amore etc.) nu este iubire. A califica astfel iubirea înseamnă a judeca (numai) din perspectiva epocii moderne.

Ca atare, iubirea nu trebuie înțeleasă esențialist. Iubirea nu are (și nu este) o esență.

Iubirea de astăzi nu este mai mult iubire decît iubirea prezentată de Ovidiu în Ars amandi sau de către poeții occitani în Evul Mediu.

În imagine: Gérard François Pascal Simon (1770 - 1837): Psyché et Amour.

Niciun comentariu: