joi, 25 aprilie 2013

Sarcasm


Nu am știut pînă astăzi etimologia cuvîntului ”sarcasm”. Semnificația i-o cunosc, firește. L-am folosit adesea. Dar nu am mers niciodată la un dicționar pentru a vedea de unde provine. Am dat peste etimologia termenului ”sarcasm”  în cartea lui Pascal Quignard, Sexul și spaima (traducere de Nicolae Iliescu, București: Editura Univers, 2000, p.60).

Poftim, fraților: ”Sarcasm vine din grecescul sarx, care este cuvîntul folosit de Epicur pentru a denumi corpul (soma) omului și locul unic al fericirii posibile. Sarkasmos este pielea jupuită de pe corpul inamicului ucis. Prin coaserea acestei piei 'sarcastice', soldatul își confecționa o mantie de biruitor. Cel mai adesea zeița Atena arbora pe scutul ei capul Gorgonei, dar se întîmpla să poarte pe umăr pielea (sarkasmos) Meduzei”.

Termenul ”sarcasm” semnifică, așadar, atitudinea celui care intenționează să-și jupoaie de viu adversarul și să-i pună pielea pe băț. Din cîte am băgat de seamă, în special criticii literari, în momentele lor de maximă cruzime, tind să devină sarcastici (mai ales cu poeții). Nu am observat, în schimb, vreun pasaj sarcastic în Criticile lui Immanuel Kant...

Niciun comentariu: