sâmbătă, 13 aprilie 2013

Mi-e frică de iubirea ce-o să vină


Nu numai teologia negativă a creștinilor, dar și teologia zahirită a arabilor susține că Dumnezeu (Allah) este dincolo de orice relație.

De altfel, termenul latin ”absolutus” (termen adeseori folosit pentru a descrie divinitatea) chiar asta înseamnă: lipsit de legături, care se sustrage oricărui raport, solitar.

Pentru teologia zahirită, a pretinde că îl iubești pe Dumnezeu este o nelegiuire: ”acela care spune că iubește stabilește o legătură între cel ce iubește și cel iubit; a-l iubi pe Dumnezeu ar însemna, într-un anumit fel, a-l asimila omului, pe care el l-a creat, fără a ține seama de transcendența sa; omul nu-i datorează lui Dumnezeu dragoste, ci preaslăvire” (H.-I. Marrou, Trubadurii, București: Editura Univers, 1983, p.95). 

Mansur al-Hallaj (c. 858 – 26 martie 922), mistic, teolog și poet, a făcut tocmai această greșeală. A declarat că, în extaz, omul se unește cu Dumnezeu. În acel moment, misticul poate exclama: ”Eu sînt Adevărul”. Pentru o atare îndrăzneală, justiția vremii a poruncit să fie sfîșiat în bucăți.

Principalul acuzator al lui al-Hallaj a fost Ibn Dawud (868 - 910), ”jurisconsult erudit și teolog aspru” (H. -I. Marrou). În lucrarea Kitab al Zahra, ”Cartea florii”, Ibn Dawud a teoretizat dragostea pură. Ibn Dawud vorbește, desigur, despre o iubire strict profană. Rafinamentul unei astfel de iubiri constă ”în a încerca acest sentiment, fără să cedezi ispitei” (Marrou, p.96). Iubirea trebuie să rămînă mereu și mereu castă. Este, în fond, o iubire foarte ciudată, de abstinent.

Ibn Dawud a scris și poezii. Citez, după Henri-Irénée Marrou (1904 - 1977), cîteva versuri dintr-un poem care îi este atribuit:

”Ah, nu, făgăduiala de iubire să n-o ții,
Mi-e frică de iubirea ce-o să vină! Și vreau
Să fiu avar cu lacrimile mele!”.

P. S. Miniatura din imagine reprezintă Le martyre d'al Hallaj.

2 comentarii:

Ioana spunea...

Se poate pune atunci semnul egal intre "iubirea de Dumnezeu" si "foamea de absolut"? Judecand "zen", a scapa de atasamente (de orice fel) inseamna a iubi absolutul, adica lipsa de lagaturi?

Valeriu Gherghel spunea...

Depinde mult de ceea ce intelegem prin Dumnezeu si absolut. Un teolog apofatic nu ar accepta faptul ca Dumnezeu este ”absolut” (adica fara relatii).

In al doilea rand, desi iubirea este precum foamea, iubirea nu este foamea. Da, cel care iubeste absolutul vrea sa acceada tocmai la o asemenea stare in care orice legatura (relatie) a fost desfiintata...