vineri, 4 ianuarie 2013

Rîsul christic


Nici un evanghelist nu menţionează vreo împrejurare în care Iisus Christos rîde (sau surîde). În Evanghelii, Iisus nu rîde niciodată. Este însă un abuz exegetic să spui, precum unii teologi mai vechi, că Evangheliile interzic rîsul şi că rîsul nu ar ţine de firea umană. Dacă Iisus Christos a rîs sau nu a rîs este, în definitiv, un fapt imposibil de stabilit pozitiv. Ne mulţumim cu unele supoziţii. Dar atît.

Friedrich Nietzsche a scris un fragment foarte aspru cu privire la pretinsa condamnare a rîsului în Evanghelii. Evangheliile nu condamnă rîsul. Deşi sfîntul Vasile cel Mare a făcut-o printr-un sofism hermeneutic. Să recitim, totuşi, fragmentul din Aşa grăit-a Zarathustra. Traducerea îmi aparține.

Cel mai mare păcat 

Care a fost pînă astăzi cel mai mare păcat [die grösste Sünde] aici pe pămînt? N-a fost vorba Aceluia care a spus: ‘Durere celor care rîd aici!’. N-a aflat El pe acest pămînt nici un motiv de a rîde? Asta pentru că nu a căutat bine. Şi un copil află aici raţiuni [de a rîde].

Acela nu a iubit destul: altfel ne-ar fi iubit şi pe noi cei-care-rîdem [die Lachenden]! Dar El ne-a urît şi ne-a batjocorit, plîngere şi scrîșnire de dinţi ne-a prezis. Se cuvine, oare, să afuriseşti neapărat tot ceea ce nu iubeşti? Asta îmi pare un prost gust. Dar aşa a făcut El, acest intransigent. El venea din gloată.

Această coroană pentru cel-care-rîde, această cunună de roze – coroană: eu însumi mi-am aşezat această coroană pe frunte, eu însumi am proclamat sfînt rîsul meu. N-am aflat astăzi pe nimeni altul destul de puternic pentru asta. Eu însumi, Zarathustra dănţuitorul, Zarathustra cel care este uşor, cel care bate din aripi, un ins pregătit de zbor, făcînd semn tuturor păsărilor, pregătit pentru totul, un uşuratic ferice: - eu însumi, Zarathustra profetul, Zarathustra cel-care-rîde profetic, deloc nerăbdător, deloc intransigent, unul care iubeşte salturile subtile şi săriturile în lături [Seitensprünge]; eu însumi mi-am aşezat pe frunte această coroană!

Această coroană pentru cel-care-rîde, această ghirlandă de roze: vouă, fraţilor, vă arunc această coroană! Sfînt am numit rîsul; voi, oameni superiori, ascultaţi-mă şi învăţaţi să rîdeţi (Also sprach Zarathustra, Abt. VI, 1, Walter de Gruyter, 1968, pp.361-364).

5 comentarii:

Elisabeta. spunea...

Rasul Patriarhilor, eseu scris de Teodor Baconski,ar trebui sa deconstruiasca ideea ca in crestinism ar fi interzis rasul.
Evangheliile nu si-au propus sa faca o descriere minutioasa a Mantuitorului, ele au fost scrise din ratiuni diferite si cu destinatie diferita. Ele au cautat sa convinga crestinii ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, spre a combate ereziile. Interzicerea rasului, fara sa fi citit cartea pe care ne-o propuneti, cred ca si-o propuneau anumite ordine calugaresti sau parinti ai pustiei. Oameni care si-au dorit desavarsirea, rupandu-se de obiceiurile lumii...

Valeriu Gherghel spunea...

Sfantul Vasile cel Mare se întreba: De ce rîdeți? Unde ați văzut pe Iisus Christos ca rîde în Evanghelii?

Elisabeta. spunea...

Rasul are mai multe forme, exista ras malitios , ras pozitiv, altul duhovnicesc. Am vazut mari duhovnici surazand privind frumusetea copiilor. In privinta parintilor bisericesti l-am gasit pe Tertulian spunand ca Dumnezeu radea cand il vedea pe Iov.Ceea ce sugereaza sfantul Vasile cel Mare din citatul dumneavoastra, recomanda si Sfantul Ioan Gura de Aur in Omilii la feciorie. S-ar putea sa fi recomandat o stare de seriozitate in perioada postului.In sprijinul parerii mele, prezenta lui Iisus Christos la o nunta, presupunea o stare de bucurie, veselie de ce nu ras.Cata vreme nunta e un prilej de bucurie. Nici eu nu sunt de accord cu rasul batjocoritor si ca raspuns la remarci care-l prejudiciaza intr-un fel pe cel de langa noi. Exista duhovnici mai conservatori care interzic lecturarea bancurilor..
De aceea rasul ca manifestare a bucuriei sufletesti, cred, nu este condamnabil de crestinism, chiar daca pare ca ar fi interzis dupa citatul care va sustine ideea.
V-as ruga sa-mi dezvaluiti contextul in care sustine sfantul Vasile cel Mare cele de mai sus.

Doctor Singularis et Invincibilis spunea...




Dacã nu conţin îndemnuri la râs, Evangheliile conţin nu puţine îndemnuri la bucurie, la veselie—începând cu Bunavestire, prezenţa Mirelui, desigur Fericirile, etc., nu e tocmai o didahie a posomorârii; chiar modul de a posti recomandat e unul discret, neostentativ.
Pe de altã parte, creştinismul morocãnos, posomorât, descris de Nietzsche, e în bunã mãsurã o realitate istoricã. Evanghelia a fost adesea confiscatã în serviciul deprecierii realului, a lumii. Creştinismul voios revendicat de moderni e o evoluţie necesarã—chiar salutarã—dar nouã. Precedentele ei medievale şi patristice aveau altã alurã, mi se pare; însã ar trebui detaliat.
Despre romancierul Sologub se spune cã n—a fost vãzut niciodatã râzând.

Vaduva Laurentiu spunea...

Subiectul este dezbatut destul de amplu si de U.Eco in NUMELE TRANDAFIRULUI , polemica avand loc intre personajul Guiglielmo si Jorge de Burgos . Oarecum concesiv , Guiglielmo adauga la un moment dat o intrebare oarecum retorica :"De ce ar fi ras cand stia ce avem sa-i facem noi (oamenii) pe acest pamant ?!"