vineri, 7 decembrie 2012

Părăsirea teologiei


Am citat zilele trecute ”definiția” iubirii pe care a propus-o cîndva filosoful și dramaturgul francez Gabriel Marcel (1889 - 1973). Aș menționa astăzi opinia lui cu privire la relația dintre discursul filosofic (teologic) și Dumnezeu. Transcriu: ”cînd încerc să văd în ce mod pot vorbi despre Dumnezeu, ajung să constat că pot mai curînd să-I vorbesc decît să vorbesc despre El. Și dacă Îi vorbesc, aceasta are loc în realitate ca unui 'tu', care nu este empiric, unui 'tu' despre care pot spune deci că este Tu-ul absolut” (Gabriel Marcel, Dialoguri cu Pierre Boutang, București: Anastasia, 1996, p.101). Rugăciunea devine astfel singura modalitate de a te apropia cu adevărat de esența lui Dumnezeu.

În imagine: Zurbaran, St Francois in His Tomb.

5 comentarii:

adrian spunea...

Tu-ul perceput ca raspuns dat angoasei existentiale poate deveni pe nesimtite, Tu-ul prin excelenta. Sa fie acesta Dumnezeu? Ne-empiricitatea unui asemenea ”Tu” constituie in sine un argument in favoarea afirmatiei ca ar fi Dumnezeu? Si de ce un Tu absolut, ar trebui sa se manifeste altfel decat empiric?

heraasku spunea...

de ce ne-empiricitate? Dumnezeu este extrem de real. doar s-a facut om. ceva mai empiric nici ca exista. ramane doar problema credintei ca Hristos e Dumnezeu. ca om e sigur.

Valeriu Gherghel spunea...

Ca om (si numai ca om) Iisus Christos nu a fost etern :)

heraasku spunea...

Iisus Hristos este inviat ca om si este de-a dreapta Tatalui. este etern.

adrian spunea...

Desi fiecare om are o existenta limitata, faptul ca a fost om, ramane pentru totdeauna. In sensul acesta, pe linia experientei sale umane, Isus nu va inceta niciodata sa fie om.