miercuri, 5 decembrie 2012

Oglinda


Voi povesti o anecdotă, compusă pe la anul 1320, în sprijinul unui modest adevăr. O cochetă cere slujnicii să meargă în tîrg şi să-i cumpere o oglindă. Menţionez că oglinda conţine, alături de putinţa descoperirii eului şi a bogăţiei sale reprimate, mult timp, o sugestie cu privire la posibilitatea corijării unei naturi mai vitrege, prin intermediul culorilor vegetale şi fumului de pleoape. După cîteva ceasuri, slujnica se întoarce biruitoare. Doamna priveşte atent în oglindă, o aruncă nemulţumită şi trimite pe slujnică să-i cumpere alta. Slujnica îi ascultă porunca şi pleacă. Dar, la întoarcere, nu mai ţine în mîini o oglindă, ci un craniu. Şi declară matroanei: “Poftim, oglindiţi-vă, nu există în lumea întreagă oglindă de sticlă în care să vă puteţi reflecta mai bine şi mai veridic!” Morala se impune de la sine. Iată de ce m-aş fi simţit mai comod în Evul Mediu.

Niciun comentariu: