marți, 11 decembrie 2012

Fericirea umilă


Eroarea fundamentală a omului modern, spune Andrei Makine în ultimul lui roman, apărut în decembrie 2010 la Seuils, Le livre des brèves amours éternelles (Cartea scurtelor iubiri eterne), este că vrea să trăiască într-un paradis definitiv, fiind obsedat de durată, şi nu bagă în seamă paradisul temporar, singurul la îndemîna noastră pe pămînt (poate şi dincolo). Dorim atît de aprig fericirea viitoare, fericirea inteligibilă, încît ignorăm cu superbie fericirea de aproape, fericirea umilă.

Înţelepciunea înseamnă, pînă la urmă, “să te bucuri - pur şi simplu - de zăpada care cade sau de mirosul lemnului pus pe foc”. E prea puţin, vor striga cititorii.

Să luăm aminte la destinul unui personaj din Cartea scurtelor iubiri eterne. Dmitri Ress are ca ideal să lupte împotriva servituţii impuse omului de regimul sovietic. Militează şi face cincisprezece ani de puşcărie. Moare la 44 de ani, îmbătrînit prematur. Dar ceea ce oferă, în definitiv, un sens plin vieţii sale nu este protestul, nu e revolta, nu este nici lupta îndreptăţită pe care a dus-o, ci amintirea unei iubiri fugare, de demult.

Cînd eşti oare fericit cu adevărat: cînd lupţi împotriva nedreptăţii şi servituţii (precum Dmitri Ress) sau cînd iubești un om umil cu o iubire umilă? Cele două fericiri (una activă, cealaltă contemplativă) sînt posibile împreună? Nu am încă un răspuns. Şi, oricum, nu de la Andrei Makine îl aşteptam.

4 comentarii:

adrian spunea...

Umilitatea fericirii tine de fragilitatea conditiei noastre umane. Nu putem fi fericiti ignorand precaritatea funciara a modului de a fi fericit ca om. Am aici in vedere faptul ca fericirea se identifica mai degraba cu o stare, decat cu o dispozitie de moment. Starile insa, ca parte a parcursului vietii, ne sunt oarecum straine, aproape imposibil de intretinut. Fiind totusi fiinte schimbatoare, dispunem de avantajul de a ne putea schimba in bine. Daca nu putem fi buni, avem in schimb sansa de nerefuzat, de a deveni mereu mai buni.

Cătălin spunea...

Frumoasă ultima ta propoziţie, Adrian; fericirea poate fi simţită şi ca acea stare care dă sens vieţii, pentru că doar atunci când eşti fericit spui "merită să trăieşti". Prin extensie, căutarea fericirii este căutarea sensului vieţii, iar nefericirea este starea care anulează acest sens; poate de aici şi sinuciderile datorate nefericirii.

Elisabeta. spunea...

spre deosebire de greci, care au termeni diferiti pentru iubire. am sa citez un domn trecut bine de a doua tinerete, care sustine ca iubirea si dragostea sunt diferite. deci iubim florile, marea, prietenii...si ne indragostim de celalalt gen, ceea ce grecii numesc eros.din pacate limba romana este saraca si nu avem verb pentru a defini dragostea... si eu cred ca si sociologii ca fericirea tine de cum iti imaginezi orizontul...unii nu se pot bucura din pacate doar de cer... sau de cauzele pentru care militeaza. iar starea de singuratate o experimentam cu totii, unii mai rar, altii mai des. suntem diferiti prin modul alegem cum sa o solutiunam....

Valeriu Gherghel spunea...

Da. Se face deosebire inca de mult intre eros si agape.

Dar o definitie a fericirii este imposibil de dat.