sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Everyman: domnul orișicine


Philip Roth, Povestea lui orișicine, traducere de Fraga Cusin, Iași: Polirom, 2007.

Termin Povestea lui orișicine, micul roman al lui Roth, și rămîn cu o impresie amestecată. Aș corija, mai întîi, titlul ales de traducătoarea Fraga Cusin. Este vorba de ”everyman”, de omul mărunt, nesemnificativ, anonim, banal. Așadar, nu e vorba de Orișicine, cu O mare (cum scrie pe coperta ediției publicate de Polirom în 2007), ci de orișicine, cu un o cît se poate de mic.

Povestea nu este lipsită de cruzime. Transcriu acest coșmar: ”Tatăl lui avea să zacă nu numai în sicriu, ci și sub greutatea acelui pămînt și, brusc, a văzut gura tatălui său ca și cum n-ar fi existat nici un sicriu, ca și cum țărîna pe care o aruncau în groapă se depunea direct pe el, umplîndu-i gura, orbindu-i ochii, înfundîndu-i nările și astupîndu-i urechile” (p.83).

Philip Roth descrie aproape neutru, cu voce egală, într-un stil transparent, bătrînețea, declinul trupului, eșecul, boala, spitalul, moartea. Nicăieri patetism. Nicăieri duioșie. Foarte rar, o umbră de umor. Autorul a evitat peste tot ispita de a fi sarcastic sau, dimpotrivă, de a (se) înduioșa. Nu meditează despre viață și moarte. Nu compune eseuri despre vanitate. Nu se pierde într-o filosofare calpă. Recenzează o existență ca multe altele. Personajul lui Roth, domnul orișicine (cu un o cît se poate de mic), este ros de vinovăție și căință. A greșit în multe rînduri, a fost neatent, a rănit. Va plăti.

M-a amuzat un singur pasaj. Protagonistul a murit, este dus la groapă, rudele țin scurte cuvîntări. Fiica defunctului, Nancy, i se adresează astfel, citînd o maximă stoică (prețuită cîndva de tatăl ei):  ”N-ai cum să schimbi realitatea... Trebuie s-o accepți așa cum e. Nu te da bătut și accept-o așa cum e!” (p.15). Este singura împrejurare în care această prescripție venerabilă nu-l mai poate ajuta cu nimic pe ”everyman”.

În imagine, Michelangelo Merisi da Caravaggio: Punerea în mormînt.

Niciun comentariu: