marți, 16 octombrie 2012

Oase care ard


Miguel de Unamuno: ”Evangheliile sînt pline de paradoxuri și de oase care ard” (Agonia creștinismului, traducere de Radu I. Petrescu, Iași, Institutul European, 1993, p.23).

În imagine, Odilon Redon, Le silence.

6 comentarii:

adrian spunea...

Paradoxuri intentionate de catre autori, ori survenite ulterior in urma compilarii textelor? Ambele situatii fiind posibile, cum ar putea fi ele recunoscute ca atare?

Valeriu Gherghel spunea...

Paradoxuri propriu-zise. Citez numai unul din ele: ”Cred, Doamne, ajuta necredinței mele...

adrian spunea...

Acesta este un paradox existential care spune ceva despre relatia credinta-indoiala, mai degraba decat despre credinta versus indoiala.

Valeriu Gherghel spunea...

In afara de credinta-indoiala nu cred ca mai exista ceva.

Insasi Rastignirea lui Iisus Christos, moartea și invierea lui sint paradoxuri.

adrian spunea...

La fel gandesc si eu. A crede, e altceva decat a avea credinta si nu implica nicidecum suspendarea gandirii critice, fara de care credinta s-ar transforma in credulitate.

Valeriu Gherghel spunea...

Ma bucur, Adrian :)