marți, 23 octombrie 2012

Violența nudității


În 1987, nu auzisem de Peter Sloterdijk.

Cel dintîi care mi-a vorbit despre Kritik der zynischen Vernunft, Critica rațiunii cinice, a fost Constantin Noica. Nu aveam cartea. Mi-a împrumutat-o. Cînd, în 2000, a apărut la Polirom, traducerea ei în românește, nu am fost deloc curios să recitesc lucrarea lui Sloterdijk. Nu-mi plăcuse stilul autorului: scria mult prea metaforic. Fusesem în schimb de acord cu definiția Luminilor: o utopie a rațiunii pure. Acceptasem ideea că rațiunea cinică este o  specie a falsei conștiințe. Recitesc acum,  mai senin, Kritik der zynischen Vernunft și mă amuză teribil anecdota cu Theodor Wiesengrund Adorno. Autorul Dialecticii negative preda un curs la Universitatea din Frankfurt. Era prin 1968, an al demonstrațiilor studențești. Profesorul nu-și poate începe cursul, fiindcă în amfiteatru dau buzna, zgomotos și impertinent, cîțiva protestatari și, mai cu seamă, cîteva protestatare.

Citez: ”Printre agitatori se făceau remarcate studentele care, în semn de protest, își dezveleau sînii. În fața gînditorului se afla carnea nudă, exersînd 'citica'; în fața omului profund dezamăgit, fără de care probabil că nici unul dintre cei prezenți n-ar fi aflat vreodată ce este critica, cinismul era în acțiune. Nu violența nudă a fost cea care l-a făcut pe filosof să amuțească, ci violența nudității... Cinismul mizează pe adevăruri cu aparență nudă, care conțin ceva neadevărat în modul în care sînt aduse în fața ochilor noștri”.

Întîmplare sau nu, Adorno moare un an mai tîrziu: 1969. Fusese oare dezgustat de cinism?

În imagine: Gustave Courbet, La femme dans les vagues (1868).

Niciun comentariu: