sâmbătă, 22 septembrie 2012

Vîna neagră a destinului



Mă tem că nu există argument care să soluționeze venerabila problemă a relației dintre necesitate și hazard. În ce să credem, totuși? În înlănțuirea întîmplărilor conform unei ”secrete” necesități (întîmplarea fiind numai o epifanie a necesitații, chipul ei vizibil)? Sau în pura succesiune de întîmplări, de evenimente aleatoare, care nu e guvernată de vreo Necesitate (Providența e numele teologic al necesității, Destinul, Soarta numele ei de ordin laic, pămîntesc)? Venerabila problemă e ”rezolvată” de noi toți printr-un fel de opțiune vitală. În nici un caz prin argumente. Unii cred în lucrarea subterană a necesității (vom vedeam mai jos exemplul lui Victor Hugo): totul e necesar. Alții (ca Richard Rorty), în coliziunea hazardurilor: totul e contingent.

Eu cred sfios că totul e contingent. Nu există Destin. Necesitatea e o iluzie. Nu la fel gîndea și Victor Hugo, cînd a scris această frază memorabilă, în Mizerabilii (I, VI, I): ”Oricît ne-am strădui să cioplim cît putem mai bine blocul de piatră misterios din care este făcută viața noastră, vîna neagră a destinului iese mereu la suprafață”. Așadar, nu putem scăpa din plasa necesității. Și nu sîntem liberi.

În eseul Tentația imposibilului: Victor Hugo și ”Mizerabilii”  (București: Humanitas, 2011, pp.60-61), Mario Vargas Llosa comentează opțiunea romancierului astfel: ”În lumea Mizerabililor, fatalitatea este mereu la pîndă și oamenii... rareori scapă din încercuirea ei sau îi transformă agresiunea în beneficii. Aceste coincidențe, accidente, întîlniri și rătăciri providențiale impun vieții lor direcții fatidice. Forțele lor [ale oamenilor, n. m. V. G.] par prea insignifiante ca să-și poată ‚alege’ destinul... Problema e că nu s-a dovedit – pentru că este imposibil de dovedit – că în realitatea reală există un destin prefabricat, care trasează viețile oamenilor ca într-un tipar pentru figurinele de ceară, că omul este un simplu produs al forțelor superioare și incontrolabile, care repartizeaza în mod arbitrar norocul și nenorocul, măreția sau meschinăria, fără intervenția voinței omului”. Cum vedem, Llosa este de partea mea...


2 comentarii:

heraasku spunea...

bineinteles ca totul este contingent. in afara de Treime. nu exista necesitatea, qua credinta, decat prin filiera epicureic-hedonista. e mai cinstita credinta in contingenta, mai barbateasca. necesitatea e apanajul naturii, femeii, nascatoarei de om. barbatii devin cu vremurile din ce in ce mai naturali, ceea ce nu e chiar natural :-)

Valeriu Gherghel spunea...

Eu nu as fi atat de sigur in ceea ce priveste femeile (un subiect despre care ma sfiesc sa scriu). :))

Si eu cred (am si subliniat asta in postare) ca lumea e o succesiune de hazarduri, o suma de contingente. Stiu insa la fel de bine că nu pot argumenta credinta mea. Si, de asemenea, stiu (sint sigur chiar) ca as proceda cu totul gresit daca as incerca sa conving pe cineva ca unicul adevar pe lumea asta e contingenta.

Multumesc pentru comentariu :)