luni, 24 septembrie 2012

Mică discuție despre destin și libertate



Un cititor inteligent de pe Facebook (blogul are cont și pe FB) a remarcat în legătură cu nota mea despre raportul dintre necesitae si hazard că încheierea ei este mult prea adolescentină. Mult prea optimistă, cum ar veni. Spuneam acolo că pe Necesitate (în sensul de Providență) pariază în special cei ce nu se împacă deloc cu (prea) marea libertate cu care am fost dăruiți. Cu libertatea pe care nu știm să o folosim. Cititorul meu pare a gîndi astfel: Destinul își lasă urma în toate gesturile noastre. Dacă există o Providență, e un moft de adolescent să vorbești de libertate. Totul a fost pre-scris deja în Cartea Vieții. Cititorul meu nu poate accepta decît o libertate mărginită de Necesitatea de fier a filosofilor  stoici (sau de Providența nemiloasă a teologilor).

Desigur, o libertate nelimitată e o iluzie (chiar o iluzie periculoasă). Libertatea se cucerește treptat, ”încet și greu”, vorba poetului, inclusiv prin încercarea de a dezminți, de a contrazice așa-zisul destin (Necesitatea). Libertatea este ”necesitatea înțeleasă” (Spinoza dixit), dar ea se cuvine a fi privită și ca ”necesitate negată”, ca ”necesitate supusă refuzului”. Nu exprim o idee nouă. Un venerabil eseist a vorbit deja despre acest tip de ”necesitate”. În schimb, cei ce nu admit libertatea par, mai degrabă, a se teme de ea.


Niciun comentariu: