marți, 11 septembrie 2012

Godot, Pierrot, Charlot




“- Să plecăm. - Nu putem. - De ce? - Îl aşteptăm pe Godot. - Adevărat”.

După ce a publicat En attendant Godot, Samuel Beckett (1906 – 1989) a fost uimit nu numai de succesul piesei (oricum, neaşteptat sau prea mult aşteptat), dar mai cu seamă de neînţelegerea ei, de misreadings. Scriitorul irlandez a avut impresia că totul (inclusiv succesul) se bizuie pe o mare confuzie. Exegeţii au văzut în Godot figura unei divinităţi împuţinate. Au făcut legătura dintre Godot și Charlot… Când rumoarea s-a stins, Beckett şi-a exprimat tristeţea și a spus: este un exces să vezi în Godot simbolul (fie şi ironic, fie şi meschin) al lui Dumnezeu. După care a precizat: dacă m-aş fi gândit la o divinitate, Godot s-ar fi numit, probabil, God, Dieu, Gott. Dar nu mi-a trecut prin minte asta. Godot este literalmente şi în toate sensurile Godot.

Mai precis: “I also told [Ralph Richardson] that if by Godot I had meant God I would [have] said God, and not Godot”.

Niciun comentariu: