duminică, 2 septembrie 2012

Cogito...



În Principiile filosofiei, Descartes (2000: 83) scrie: “când am spus că această propoziţie: gândesc, deci sunt, este prima şi cea mai sigură ce se prezintă celui ce îşi conduce gândurile sale în ordine, nu am negat că n-ar trebui să se ştie mai întâi ce este aceea gândire, certitudine, existenţă, că pentru a gândi trebuie să fii şi alte lucruri asemănătoare”. Dar nu cumva propoziţia “gândesc, deci gândesc” e mai radicală decât propoziţia primă “gândesc, deci sunt”? Răspunsul e unul singur: nu. E anterioară, dar stearpă. Descartes avea nevoie de o propoziţie din care să se poată înainta către altele, nu de o propoziţie pentru totdeauna separată de toate. În alte cuvinte, avea nevoie de o propoziţie pe care să o poată lega de celelalte, nu de o propoziţie izolată, absolută (în sens etimologic). Iar prima propoziţie fecundă i s-a părut a fi “gândesc, deci sunt”. [V. G.]

Niciun comentariu: