marți, 7 august 2012

Principiul plenitudinii


La propriu, principiul plenitudinii afirmă, de pildă, că dacă scrisul este posibil pentru specia umană, atunci un om va ajunge cândva cu necesitate să scrie (Iliada, Eneida sau pur şi simplu propoziţii oarecare). Dacă nimeni nu va accede la această abilitate, atunci faptul scrisului nu este (şi nu a fost) posibil. În această formă, principiul plenitudinii poate fi întâlnit, să zicem, la Maimonide. Tot aşa a gândit şi Gottfried Wilhelm Leibniz. Argumentul este incorect însă pentru motivul că pune în joc o imensitate temporală, pe care nicio minte (cu excepţia intelectului divin) nu o poate stăpâni.

Un comentariu:

carlasname spunea...

Bună! Aș avea o sugestie, dacă nu se supără nimeni. Ar putea fi trecute referințele bibliografice după astfel de articole? Ar ajuta studenții leneși să găsească carți pe temele date ceva mai ușor. :)