Lanțul ipotezelor

Laurence Perrine a fost un cititor briliant de poezie şi un hermeneut care a respectat întru totul principiul economiei (simplității). Într-un eseu din 1962, Perrine şi-a exprimat cu limpezime opţiunea pentru simplitate. Nu există interpretare mai potrivită - în toate cazurile - decât interpretarea economică. Se cade a rezolva dificultăţile unui poem (Perrine analizează o poezie de Emily Dickinson) numai cu ceea ce oferă poemul. E interzis să-l completezi şi să faci presupuneri nemotivate. E greşit să aduci într-un poem, prin intermediul imaginaţiei creatore, altceva. Interpretarea cea mai economică, aceea care încearcă să rezolve problema numai cu datele puse în joc de problemă, este interpretarea cea mai “bună” dintre toate lecturile posibile.

Eu unul n-aş fi atât de sigur. Deşi apreciez simplitatea (am un cult pentru ea), nu văd o legătură fatală între economie şi validitate. În definitiv, orice lectură e numai o ipoteză probabilă printre altele, nenumărate. Ipoteza nu poate deveni cu niciun preţ certitudine, oricâte “dovezi” i-am aduce. Şi, în fond, textul însuşi e o ipoteză interpretativă. Mai bine spus, rezultatul ei. Stanley Fish nu a fost departe de adevăr. Nu există texte în clasă fără să fie acolo şi studenţi. Pentru a fi un text hic et nunc, e nevoie de o minte, de mintea lui Stanley Fish, să zicem.

Pentru a nu ştiu câta oară, repet un adagiu personal: o interpretare rămâne întotdeauna o ipoteză sprijinită pe o ipoteză, care, la rându-i, se sprijină pe o ipoteză, care implică drept temei o altă ipoteză, care… Oricât de întinsă ar fi succesiunea de ipoteze probabile, ea nu devine nicicum o succesiune necesară. Nu se încheie printr-o concluzie apodictică. Pe scurt: în hermeneutică, nu poate fi vorba de certitudini şi de validitate. Nu ştim care e interpretarea corectă, “adevărată”. Trebuie să ne mulţumim, în consecinţă, doar cu “asertibilul garantat”.

Valeriu Gherghel