joi, 30 august 2012

Încet și greu



Încet și greu
încet și greu
încet și greu

Încet și greu
încet și greu
încet și greu


Am reţinut încă de la apariţie poemul Încet şi greu, compus de Mihai Ursachi, într-o dimineaţă iluminată. Precizez că Ursachi nu era vizitat de muze decât dimineaţa. Dacă nu mă înşel, poezia are doar şase rânduri, câte zile numărate a avut Facerea. Toate în aparenţă aidoma: “încet şi greu”. De fiecare dată, în schimb, repetarea versului “încet şi greu” aduce un înţeles inedit, o conotaţie neaşteptată, un surplus de sens. În consecinţă, al doilea vers, al treilea, al patrulea, al cincilea şi al şaselea nu mai înseamnă acelaşi lucru prin raport cu rândul iniţiator. Şi nici măcar prin raport cu ele însele. Una e să reciţi “încet şi greu” în versul dintâi şi altceva să reciţi “încet şi greu” în versul final. Între început şi sfârşit se aşază un abis semantic, un ocean al diferenţei. Fiindcă primul vers “încet şi greu” nu este precedat decât de titlul Încet şi greu, semnificaţia lui e considerabil îndepărtată de înţelesul versului secund, “încet şi greu”, care este precedat atât de titlul Încet şi greu cât şi de versul “încet şi greu”. Şi aşa mai departe şi aşa mai departe, într-o permanentă derivă a sensului. Încet şi greu reprezintă, în chip rezolut, o simfonie a lentorii şi neputinţei. Simţi aievea greutatea înaintării imobile, starea de stare, dificultatea pătrunderii într-un univers vâscos, dur, străin. Imposibilitatea ieşirii din el.


Niciun comentariu: