vineri, 27 iulie 2012

Philo Christianus



În opusculul De viris illustribus, Ieronim propune o listă de 135 de bărbaţi care s-au evidenţiat în istoria Bisericii creştine prin merite de netăgăduit. Nu uită, fireşte, să adauge, în finalul enumerării, un nume indiscutabil ilustru: pe al lui Eusebius Hieronymus, care se întâmplă să fie chiar umilul său nume. Dacă i-am parcurs biografia, prezenţa lui Ieronim în enumerarea lui Ieronim nu ne surprinde câtuşi de puţin. E propriu smeritului Ieronim să elogieze smerenia lui Ieronim. Nimeni nu-i perfect…

În catalogul din De viris illustribus, figurează şi trei păgâni: filosoful Seneca, istoricul Josephus Flavius şi exegetul pe care îl evocăm aici. În legătură cu el, Ieronim construieşte o biografie exemplară. Pretinde, astfel, că Philon ar fi fost un discipol al întemeietorului Bisericii din Alexandria, evanghelistul Marcu. Pretinde, de asemenea, că exegetul iudeu l-ar fi întâlnit pe apostolul Petru, în timpul soliei sale la Roma. Cu acest prilej, Philon s-ar fi convertit la creştinism. Aşa a luat naştere, în Apus, legenda lui Philo Christianus. La biografia lui a făcut aluzie prima parte a acestui eseu. Gânditorul e, repet, Philon din Alexandria, care nu a fost niciodată creştin. Lui i se datorează, în mare parte, prestigiul durabil al interpretării alegorice.

Philon a fost un neobosit comentator. A explicat verset cu verset Pentateuhul (şi numai Pentateuhul). În fiecare personaj din Scriptură, în fiecare eveniment biblic, în fiecare peripeţie a poporului ales, a întrevăzut, de fapt, istoria sufletului în căutarea lui Dumnezeu şi a paradisului din care a fost alungat. Tocmai rătăcirea sufletului (şi doar rătăcirea sufletului), susţine comentatorul iudeu, dă unitate Pentateuhului. Ca exeget, Philon a ilustrat, adeseori, principiul risipei hermeneutice. A interpretat în exces. Nici nu se putea altfel.
[V. G.]

Niciun comentariu: