miercuri, 2 mai 2012

Text ți interpretare



Dacă tot am cumpărat cartea lui Umberto Eco, Confesiunile unui tînăr romancier (Polirom, 2011), bine ar fi să și cităm din ea. Prima idee a fragmentului care va urma: există ceva (textul) care e înainte de orice interpretare. Mai întîi e textul și abia apoi vine interpretarea lui. Interpretarea nu creează textul. Unii hermeneuți contesta această prioritate. Mă gîndesc la Stanley Fish, în primul rînd. A doua idee: nu putem stabili (cînd considerăm mai multe interpretări ale unui text) care interpretare este mai bună. Dar putem stabili care interpretare e proastă (iremediabil proastă). Umberto Eco vorbește, astfel, de un criteriu de falsifiere (în linia lui K. R. Popper). A treia idee: pentru a vedea dacă o ipoteză interpretativă e acceptabilă ea trebuie confruntată cu textul ca întreg coerent. Dacă nici un detaliu al textului nu contrazice ipoteza de lectură, putem spune că ipoteza e acceptabilă.

Și acum fragmentul din cartea lui Umberto Eco (e la paginile 46-47): ”A afirma că interpretările unui text sînt potențial nelimitate nu înseamnă că interpretarea nu are obiect – nu are un lucru existent (fapt sau text) pe care să se concentreze. A spune că un text nu are în mod potențial un sfîrșit nu înseamnă că orice act de interpretare poate avea un final fericit. De aceea, în Limitele interpretării, am propus un criteriu de falsificabilitate (inspirat de filosoful Karl Popper): deși poate fi dificil de decis dacă o anumită interpretare este bună sau care din două interpretări ale aceluiași text este mai bună, este întotdeauna posibil să spui cînd o interpretare dată este în mod evident eronată, aberantă, forțată...”.

Și încă: ”Cum poate cineva să demonstreze că o conjectură despre intenția unui text este acceptabilă? Singura modalitate este să o verifice pe textul luat ca un întreg coerent. Această idee nu este nouă și îi aparține sfîntului Augustin (De doctrina christiana): orice interpretare a unui fragement de text poate fi acceptată dacă este confirmată - și trebuie respinsă dacă este contestată – de un alt fragment al aceluiași text. În acest sens, coerența internă a textului controlează tendințele altfel de necontrolat ale cititorului”.

Confesiunile unui tînăr romancier constituie prelegerile ținute de Umberto Eco la Harvard College. Volumul a fost tradus în românește de Ioana Gagea. [V. G.]

Niciun comentariu: