joi, 24 mai 2012

Infernul, 5: o iubire medievală


În Cîntul 5 din Infernul, Dante întîlnește doi păcătoși celebri. Este vorba de Francesca da Rimini și de Paolo Malatesta.

Femeia se îndrăgostise de Paolo (și Paolo de ea) pe cînd citeau împreună povestea cavalerului Lancelot du Lac și a legăturii sale adulterine cu regina Guenievra. Iată ce povestește Francesca: ”Citeam odată cum l-a subjugat / pe cavalerul Lancelot iubirea; / singuri eram și fără de păcat. / Adesea-n taină ne-am surprins privirea / și-același gînd obrajii ne-a pălit; / ci un singur vers ne-a biruit simțirea. / Cînd am citit cum zîmbetul rîvnit / i-l sărută pe gură Lancelot, / acest ce mi-e în veci nedespărțit / mă sărută și-un freamăt era tot; / de-atunci nicicînd n-am mai citit nainte...”. Francesca era, din păcate, măritată cu fratele lui Paolo. Soțul îi surprinde pe îndrăgostiți și îi ucide. Cei doi ajung, prin voința divină, în infern. Suferă aceleași chinuri. Dar rămîn împreună.

Probabil că o astfel de pedeapsă și-ar dori orice amant (de orice confesiune religioasă): să fie pentru totdeauna alături de cel iubit (chiar în iad).

Mulți exegeți s-au întrebat cu privire la rațiunea pedepsei. Ce l-a determinat pe Dante să aleagă această pedeapsă pe care, la urma urmelor, ar fi ales-o și cei doi, dacă ar fi avut de ales între mai multe pedepse?Este iubirea un păcat? Da, răspunde ferm George Santayana, un filosof peste care s-a așternut uitarea și din care citează un fragment Harold Bloom, în volumul colectiv Dante’s Inferno, New York: Chelsea House, 1996, pp.44-45. Iubirea celor doi e păcătoasă, fiindcă au înțeles-o ca posesiune fizică (și nu ca unire spirituală): ”love itself dreams of more than mere possession”. Așa să fie oare?

Niciun comentariu: