joi, 10 mai 2012

Enigma



Folosim, de obicei, termenul ”enigmă”  ca sinonim cu taină, mister, secret, obscuritate. Un poem poate fi enigmatic, dacă ridică dificultăți de interpretare. Surîsul Giocondei este și el enigmatic. Pythia făcea profeții enigmatice. Multe din propozițiile lui Heraclit sînt enigmatice. Nu degeaba i s-a spus ”Obscurul”.

Dar cuvîntul ”enigmă” are (sau a avut)  un sens tehnic, special. Enigma era recenzată de vechii retoricieni ca trop mai mult sau mai puțin literar. Ea desemna o modalitate obscură de a exprima ceva. Și totuși. În tragedia Oedip rege, protagonistul întîlnește Sfinxul (o făptură monstruoasă). Iar Sfinxul îi pune o întrebare cu privire la vietatea care merge dimineața în patru picioare, la prînz în două și spre amurg în trei. Toți cei ce nu sînt în stare să răspundă întrebării Sfinxului pier. Oedip găsește răspunsul corect (vietatea în cauză e omul) și ucide monstrul erotetic.

Concluzia provizorie e următoarea: enigma este o întrebare dificilă la care răspunsul este obligatoriu. Cel ce nu-l poate formula e amenințat cu moartea. Numai răspunsul corect ne ține în viață.

Niciun comentariu: