miercuri, 14 martie 2012

William Ockham: principiul economiei


Principiul economiei (sau al simplităţii) este controversat. Are mai mulţi patroni (Aristotel, Ockham, Galilei); are mai multe formulări; este şi nu este valid; este şi nu este util etc.

De exemplu, un epistemolog important precum Karl R. Popper consideră că filosofii şi oamenii de ştiinţă au folosit timp de secole termenul “simplitate” fără o definiţie riguroasă. Pentru a da acestui termen, în sfârşit, o semnificaţie plină, Popper a propus ca numele în cauză să fie înlocuit cu sintagma “grad de falsificabilitate”. În consecinţă, ar fi simplă teoria care poate fi falsificată mai uşor. Altminteri, pentru Karl R. Popper, principiul simplităţii are doar o valoare estetică şi pragmatică. Dar nu mai mult.

Principiul economiei este, de obicei, atribuit filosofului medieval William Ockham, deşi exigenţa simplităţii în raţionamente şi explicaţii apare mult mai devreme, în scrierile lui Aristotel (în Analiticele secunde, bunăoară). În consecinţă, s-a vorbit chiar de un simplu “mit al briciului lui Ockham”. Sigur, în opinia istoricilor filosofiei medievale, principiul economiei rezumă destul de bine orientarea fundamentală a metafizicii “nominaliste” (termenul nu e foarte corect) a lui William Ockham.

Există mai multe formulări ale principiului. Am ales patru.

(i) Formularea atribuită, de regulă, lui Ockham pare de natură ontologică (“entia non sunt multiplicanda praeter necessitatem”). Orice entitate doar inteligibilă, doar postulată de intelect, se cuvine a fi respinsă. Trebuie să ne oprim la faptul empiric.

(ii) În schimb, formularea lui Aristotel din Analiticele secunde (demonstraţia trebuie să pornească de la cât mai puţine principii) este, în mod clar, de natură epistemo-logică.

(iii) La fel, principiul “ananke sthenai” (“undeva este necesar să ne oprim”), văzut şi el, adeseori, ca o variantă a principiului economiei, este gnoseo-logic şi teo-logic (în succesiunea de cauze şi efecte, spune sfântul Thoma d’Aquino, ne oprim la causa sui). Dacă nu te opreşti undeva, la un semnificat transcendental, stai sub ameninţarea regresului la infinit.

(iv)În fine, exigenţa de a nu construi ipoteze auxiliare este, la rândul ei, epistemologică, dar şi hermeneutică, după părerea unor cercetători recenţi (Perrine, Eco). Este preferabilă teoria (sau interpretarea) cu cât mai puţine ipoteze auxiliare.

Principiul epistemic al simplităţii, în formularea lui William Ockham, a fost contestat de către gânditorul medieval Walter Chatton (care nu accepta ontologia “redusă” a lui Ockham şi renunţarea la doctrina intenţiilor). Din acest motiv, Chatton a propus un principiu al suplimentării (unii l-au numit al plenitudinii sau exuberanţei) care impune ca într-o explicaţie să fie adăugat de fiecare dată un termen nou atâta vreme cât propoziţia explicativă nu-şi face efectul.

O întrebare legitimă e următoarea: simplitatea este întotdeauna posibilă? Putem miza pe ea în toate împrejurările? Există situaţii epistemice, logice, ontologice, hermeneutice (sau de alt fel) în care principiul lui Walter Chatton ar fi de neevitat? Altfel spus: principiul economiei ne dirijează mereu şi mereu raţionamentele sau, uneori, cădem pradă (dintr-o necesitate a lucrurilor însele) risipei? [V. G.]

Niciun comentariu: