sâmbătă, 25 februarie 2012

Primul om, ultimul om


José Lenzini, Les derniers jours de la vie d’Albert Camus, Éditions Actes Sud, 2009.

În Franța s-a reeditat recent o carte despre Camus: Ultimele zile de viaţă ale lui Albert Camus. Autor este José Lenzini. Cele mai interesante pagini evocă adversităţile, nu o dată prosteşti, de care scriitorul a avut parte. Se poate spune că s-a bucurat de antipatia multor contemporani ai săi, destule, din cauza invidiei stârnite de Nobelul din 1957, fie de natură ideologică, Sartre şi Francis Jeanson, care îl acuzau de moliciune în ideile lui de stânga, fie de natură general intelectuală, Pascal Pia, care îi considera umanismul „demodat”.

Părerea biografului actual este că algerianul de origine modestă, fiu al unei femei analfabete, n-a fost niciodată cu adevărat acceptat de elitele pariziene din Saint- Germain-des-Près, cartierul şic al intelectualităţii din epocă. Lenzini dresează o lungă listă de intelectuali, de la Edgar Morin la Alain Finkielkraut, atacaţi sistematic în timpul vieţii de nulităţi invidioase, îndeosebi academice. Partea proastă, conchide Lenzini, este lipsa de substanţă a acestor atacuri, unele pur personale, ca şi lipsa de autoritate intelectuală a majorităţii atacatorilor. Nu e semnificativ şi deprimant să citeşti sub pana unui astăzi complet necunoscut Bernard Frank despre „insignifianţa” lui Camus ca filosof şi scriitor?

Un fragment din prezentarea editurii: ”Le 4 janvier 1960, Albert Camus quitte Lourmarin. Il doit rejoindre Paris par le train, mais se laisse convaincre par son éditeur, Michel Gallimard, de faire le voyage en voiture. Il n'arrivera jamais à destination. Sur une longue ligne droite, la voiture fait une embardée; Camus est tué sur le coup. Dans sa sacoche, on retrouve le manuscrit du 'Premier Homme', en cours d'écriture, et son ticket de train non utilize”.


Niciun comentariu: