luni, 20 februarie 2012

La început a fost re-începutul


Una şi aceeaşi poveste - nu spun o noutate - poate fi formulată în multe feluri, de autori diferiţi, în momente diferite, şi fără ca aceşti mirabili autori să fi auzit unul de celălalt. Nu e vorba, aşadar, de vreo influenţă. Şi, cu atât mai mult (sau mai puţin), de anxietatea ei. E vorba de un fapt inevitabil: tot ce era de spus s-a spus deja. Jorge Luis Borges are negreşit dreptate: istoria literaturii e repetarea neistovită, meticuloasă, a câtorva metafore. Aşa cum istoria filosofiei e repetarea câtorva tautologii venerabile. Nu facem decât să adăugăm glose la glose, a observat pe bună dreptate Michel Eyquem de Montaigne.

Inventivitatea poeţilor (dar şi aceea a comentatorilor) e, vai, limitată. Folosesc termenul “poet” în sensul lui etimologic. Poet a fost şi Kafka, poet a fost şi Joyce, în sfârşit, poet a fost şi Ezra Pound. Ineditul e, mereu şi mereu, unul al re-scrierii, al re-dicţiunii, al re-culegerii. Noutatea, câtă e, ţine de circumstanţe şi detalii. Altfel spus, e întru totul ornamentală: a well wrought urn... Trama povestirii, a poemului, a tratatului metafizic e una singură. Variantele, să mai zic?, legiune. Tezaurul fanteziei omeneşti e avar şi încuiat cu multe chei.

Nimeni nu ar asculta o poveste, dacă nu ar şti de mult desfăşurarea ei. Mai nou, plăcerea provine din re-cunoaştere şi nu din surpriză. E un fapt de memorie şi nu unul de intuiţie. Nu mai există titluri, enunţuri, pasaje ori texte surprinzătoare, hélas… Voi cita ca dovadă un singur exemplu: “nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit”. Nu ştim cine a rostit, cel dintâi, această propoziţie. Ştim, în schimb, numele celor care au repetat-o: printre ei, Platon, Aristotel, Pascal, Noica. Lista e, oricum, incompletă.

Valeriu Gherghel

Niciun comentariu: