luni, 16 ianuarie 2012

Snobul: o fiziologie


Frederic Rouvillois, Istoria snobismului, traducere Irina Negrea, București: Editura Nemira, 2010, 352p.

Nu am scris imediat, cînd s-a tradus adică, despre cartea lui Frédéric Rouvillois, autor și al unei Istorii a politeții. O facem, vai, abia acum. Pentru un motiv simplu. Nimeni nu a scăpat încă de farmecele și ispitele snobismului. În firea fiecăruia dintre noi, există măcar un sîmbure de snobism. A fi om înseamnă - să nu vă supărați pe autorul francez! - a fi snob. Dar ce este, în fond, snobismul?

Etimologia ne trimite la sintagma latină ”sine nobilitate”. E snob acela care imită (maimuțărește) gusturile și atitudinile unei elite, situată socialmente deasupra vulgului obișnuit. E snob nepriceputul care face ca priceputul. E snob, de exemplu, burghezul care încă nu și-a rafinat gustul prin raport cu nobilimea, cu ”foștii” vechiului regim. Deși deține deja puterea economică, burghezul e complexat că nu are subțirimea elitei decadente. Merge la teatru și e iritat. Ascultă Wagner și nu pricepe. Dar ar vrea să priceapă.

Aceasta e marea calitate a snobului. E studios, silitor și răbdător. Învață. Se expune ironiilor, dar nu dă înapoi. E umilit, dar acceptă umilința.
E un arivist, cum ar veni. Vrea să parvină. Să se înalțe. În ochii săi, dar mai ales în ochii celor din jur. Snobul citește un poem de T. S. Eliot nu pentru că ar gusta poezia lui Eliot (sau poezia lui Pound), ci pentru că Eliot e apreciat de un grupuscul de inițiați. Vrea să devină și el un inițiat. Dacă facem abstracție de acest exemplu, observăm de îndată că mecanismul snobismului e general uman. Cine nu vrea să fie alături de inițiați?

Snobismul nu e invenția secolului al XIX-lea. În acest secol, s-a inventat doar termenul. Snobismul, susține Frédéric Rouvillois, e vechi de cînd lumea. Teza principală a cărții aceasta este. Snobismul nu e o descoperire subită a omului modern. Sigur, se știe că William Makepeace Thackeray a folosit pentru prima dată cuvîntul „snob" și a făcut portretul închipuitului. Dar forjarea acestui cuvînt nu coincide cîtuși de puțin cu originea snobismului. Omul nu se mulțumește niciodată cu ceea ce este. Dorește ceva nu pentru că acest ceva ar fi în sine dezirabil, ci fiindcă altul l-a dorit înaintea lui (e cunoscutul fenomen al ”dorinței triunghiulare”). Vrea să înțeleagă, fiindcă altul deja a înțeles. Sau așa i se pare, cel puțin.

Vrea să fie diferit. Într-un cuvînt, e snob, adică uman. Iată încă una din tezele lui Frederic Rouvillois. În original, lucrarea lui s-a tipărit în anul 2008. [V. G.]

Niciun comentariu: