miercuri, 4 ianuarie 2012

Cuvinte de consolare


Ioan Gură de Aur, Omilii la statui, vol. I-II, editie bilingvă, studiu introductiv şi traducere de Adrian Podaru, Iași: Polirom, 2011.

Povestea este cunoscută: în anul 387, unii din locuitorii Antiohiei, nemulţumiţi de noul sistem de taxe impus de Teodosie cel Mare, dărîmă statuile împăratului şi ale membrilor familiei acestuia. Împăratul ordonă represalii. Bătrînul episcop al cetăţii, Meletie, ignorînd lungimea şi greutăţile drumului, pleacă la Constantinopol pentru a cere iertarea păstoriţilor săi. În tot acest timp, cetatea aşteaptă cu teamă pedeapsa imperială. Un preot cu numele Ioan rosteşte, în Postul Mare, 21 de predici, prin care îi îndeamnă pe antiohieni la pocăinţă şi credinţă în puterea iertătoare a lui Dumnezeu. Le aminteşte faptul că orice situaţie dramatică este pentru cel credincios un prilej și un îndemn la meditație și rugăciune.

„Cînd cei trimiși de împărat pentru examinarea celor întîmplate au instituit acel tribunal înfricoșător și i-au chemat pe toti să dea socoteală de faptele îndrăznite, și toți se așteptau la diferite feluri de moarte, atunci monahii, cei ce locuiesc crestele muntilor, și-au aratat filosofia lor. Desi stateau închiși de ani mulți în colibele lor, și deși nimeni nu i-a îndemnat, nimeni nu i-a sfătuit, cînd au văzut un nor atît de mare înconjurînd orașul, și-au părăsit corturile și peșterile și au curs din toate părțile ca niște trimiși care veneau din cer. Și puteai să vezi atunci orașul semănînd cu cerul, peste tot arătîndu-se acei sfinți, consolîndu-i doar prin înfățișarea lor pe cei îndurerați și conducîndu-i spre tot disprețul față de nenorocire. Căci cine, vazîndu-i pe aceia, n-ar fi luat în deridere moartea? Cine n-ar fi nesocotit viața?”

Niciun comentariu: