vineri, 17 iunie 2011

Adam nomotetul



Teologii au pus adeseori întrebări cu totul neaşteptate. Astfel, în eseul “Naming the Animals: All in a Day’s Work of Adam”, Russell Grigg se întreabă dacă Adam a putut să numească absolut toate animalele existente pînă atunci într-o singură zi… Sarcina pare imposibilă pentru un om obişnuit. Dar a fost Adam un om obişnuit?

Episodul numirii e relatat în Facerea 1: 24-27. Adam a numit animalele în ziua a şasea a Creaţiei, înainte ca Eva să fi fost plăsmuită de Dumnezeu.

Pentru a da un răspuns, Russell Grigg presupune că, înainte de păcat, percepţia lui Adam, simţurile sale, memoria lui erau ieşite din comun. Adam nu era ca omul de azi. Vedea mai limpede. Memora mai repede şi mai mult. Auzea mai bine. Obosea mai greu.

Opinia despre facultăţile extraordinare ale lui Adam (pînă la păcat) a fost susţinută şi de Martin Luther, care se referă explicit la simţul văzului. Noi nu mai avem ascuţimea privirii lui Adam.

Spre a sugera sarcina dificilă a lui Adam, Grigg menţionează că există 6.000 de specii de reptile şi 2.000 de specii amfibiene. Cînd să numeşti această populaţie? Russell Grigg face adaos că Adam nu a avut, totuşi, ca sarcină să construiască o taxinomie a vieţuitoarelor, să le clasifice riguros şi nici să să le numească pe fiecare în parte. El a dat nume generice, pentru grupuri de animale.

În concluzie, Adam a numit doar speciile (lupi, urşi, pelicani), nu şi indivizii. Limbajul omenesc reflectă şi astăzi nomenclatura lui Adam. Avem nume pentru specii, nu şi pentru exemplarele speciei. Numai în cadrul genului uman există nume pentru fiecare individ în parte (Ioan, Petru, Pavel).

Întrebarea care nu a fost pusă de Russell Grigg este cea privitoare la contribuţia Evei.. Frumoasa, ispititoarea şi ispitita femeie nu a numit niciodată nimic? [V. G.]

Citiţi în continuare!

miercuri, 15 iunie 2011

Alfa și omega




Immanuel Kant, Începutul și sfîrșitul, București: Editura ALL, 2011, 80p.

Volumul Începutul și sfîrșitul, apărut în colecţia In nuce, reuneşte două dintre eseurile mai puţin cunoscute ale lui Immanuel Kant: ”Presupusul început al istoriei omenirii”, scris în 1786, şi ”Sfîrşitul tuturor lucrurilor”, terminat în anul 1794.

În cele două eseuri, scrise în oglindă, filosoful german caută să identifice alfa şi omega evoluției omenirii, unde alfa, începutul este reprezentat de instinct, iar omega, sfîrşitul este fericirea pură.

”Presupusul început al istoriei omenirii” analizează evoluţia naturii şi dorinţelor umane ca bază a formării relaţiilor sociale, comunităţilor şi, mai târziu, statelor. Primul ghid al omului primitiv a fost instinctul, pe care Kant îl numeşte “vocea lui Dumnezeu de care ascultă toate animalele”. În momentul în care omul a început să îşi creeze dorinţe, el a început să raţioneze şi deci să facă alegeri. Iar odată ce a făcut prima alegere, bună sau rea, el a făcut primul pas spre ieşirea din sclavia instinctelor. Această libertate produce mai departe bogăţie, iar bogăţia produce războiul – “cel mai mare rău care apasă asupra unul popor civilizat”.

Concluzia lui Immanuel Kant este că toate relele care se abat asupra oamenilor sunt rezultatul propriilor noastre opțiuni și temeiuri şi nimeni altcineva nu este vinovat pentru ele.

“Sfîrşitul tuturor lucrurilor” sau “ziua cea mai tânără” este ziua judecăţii, în care soarta fiecăruia va fi decisă conform unei sentinţe divine. Sfîrşitul constituie începutul veşniciei. Ea ar trebui să fie echivalentul fericirii pure. Accesul la veşnicia binecuvîntată nu se poate face decît prin evaluarea comportamentului moral din timpul vieţii, comportament generat de raţiune.

Ideile raţiunii se limitează la condiţiile întrebuinţării lor practice, spune Kant, iar atunci când anumite principii te-au călăuzit toată viaţa, ele te vor urma şi după moarte.



Citiţi în continuare!

sâmbătă, 11 iunie 2011

Daniil Harms



Dacă prin a interpreta înțelegem a citi și a pricepe altceva decît spune textul și a pretinde că prin intermediul textului se spune altceva decît ceea ce efectiv se spune, atunci textele prozatorului rus Daniil Harms nu se pot interpreta: fiindcă sînt (devin) pur și simplu ininteligibile, fiindcă sînt ironice și spun mai puțin decît se prefec că spun.


Harms nu spune ceva pentru a da să se înțeleagă altceva (textele lui nu nu sînt alegorice): ele spun doar că mecanismele prozei se pot strica și pot funcționa în gol. Harms scrie povești cu morală, dar povestea nu e o poveste propriu-zisă și morala nu e o morală propriu-zisă. În alte cuvinte, Daniil Harms respectă ”prozodia”, dar nu respectă logica elementară, nu respectă ordinea lumii reale, nu oferă motivații ale acțiunilor care se desfășoară absurd, aberant, aleatoriu.

În Visul, un individ banal are de cinci ori același vis; doarme multe zile la rînd, slăbește brusc și moare. E măturat la gunoi într-o zi de vineri. Asta e tot. Efectul e amuzant și atît.

Un alt exemplu se intitulează Întîlnirea. Citez: ”Iată, a plecat odată un om de la slujbă și a întîlnit pe drum un alt om, care, după ce și-a cumpărat o franzeluță mergea către casa lui. Și asta este de fapt tot!”

Asta este de fapt tot. Interpretarea e inutilă

Daniil Harms s-a născut la St. Petersburg în 1905 și a murit de foame (la propriu), în 1942, într-un spital (în timpul asediului Leningradului).



Citiţi în continuare!

duminică, 5 iunie 2011

Al tu serres trop fort




După ce filosoful marxist Louis Althusser și-a omorît nevasta strîngînd-o de gît, francezii au făcut imediat un joc de cuvinte pornind de la numele Althusser. Soția filosofului și-ar fi dat sufletul stringînd: ”Al tu serres trop fort!”, adică ”Al tu strîngi prea tare”.

Nu de mult, o editură franceză a publicat scrisorile trimise de Louis Althusser (1918-1990) soției sale, Hélène, între anii 1947 și 1980, anul în care nevroticul filosof a ucis-o în modul amintit. Epistolele lui Althusser atestă grava boală mintală a filosofului care a suferit frecvent de insomnii și depresii prelungite, în pofida tratamentui antipsihotic. Faptul că Althusser a fost bolnav l-a scăpat de închisoare, fiindcă judecătorii l-au declarat iresponsabil.

Louis Althusser a fost privit în anii 60-70 drept un înnoitor al marxismului și un gînditor care a oferit acestei filosofii rudimentare o interpretare captivantă. Cărțile lui mai importante se numesc Pour Marx și Lire Le Capital. Menționăm faptul că lucrarea Capitalul este o scriere economică redactată de Karl Marx.



Citiţi în continuare!