marți, 31 mai 2011

Plăcerea lecturii



Jorge Luis Borges, Texte captive, traducere de Irina Dogaru, Tudora Șandru-Mehedinți, Andrei Ionescu, Iași: Polirom, 2010, 632p.

Un volum cu eseuri - compuse între 1935 și 1940 - de prozatorul argentinian Jorge Luis Borges e întotdeauna binevenit. Volumul de faţă are trei secţiuni: ”Prologuri cu un prolog de prologuri“, „Şapte seri“ (o serie de şapte conferinţe) şi „Texte captive“.

Citiţi în continuare!

luni, 23 mai 2011

Nietzsche: scrisori (1887 - 1889)




Friedrich Nietzsche, Dernières lettres (hiver 1887 - hiver 1889) - De la volonté de puissance à l'antichrist, traduction, présentation et notes par Yannick Souladié, Editions Manucius, 2011, 268p.

„De pe timpul de când îl am pe Zarathustra pe conştiinţă, sunt ca un animal încontinuu rănit. Rana rezidă în aceea că n-am primit nici un răspuns, nici cea mai mică adiere a vreunuia”, îi scrie Nietzsche lui Franz Overbeck, cu şase luni înainte de a-şi pierde minţile. E una dintre ultimele lui scrisori, dacă exceptăm bileţelele semnate Dionysos sau Crucificatul de după 3 ianuarie 1889 şi care sunt lipsite de orice sens.

I-a fost dat filosofului neînţeles de către contemporani şi greşit înţeles de către majoritatea urmaşilor să-şi trăiască ultimii ani nu doar apăsat de suferinţa de a nu i se răspunde, dar şi de neputinţa de a mai întreba el însuşi. Şi ce minte limpede avea încă, nu cu mulţi ani în urmă, doi sau trei, când îi scria unui recenzent care îl criticase aspru aceste rânduri savuroase, amestec de ironie şi autoironie: „Iată toată absurditatea situaţiei în care mă aflu: de zece ani dau naştere unor pure capodopere şi mi se cere, din cauza dumneavoastră, să mă scuz”.

Scrisorile dintre 1887 şi 1889 au fost inedite, în mare parte, până de curând, în Franţa şi în alte ţări.

Recenzia din Le Nouvel Observateur este disponibilă AICI.

Citiţi în continuare!

duminică, 22 mai 2011

Ultimul Nietzsche



La începutul lui ianuarie 1889, cînd înnebunește, Frierdrich Nietzsche scrie mai multe scrisori de mici dimensiuni prietenilor, foștilor profesori, Papei, regelui Italiei. Scrisorile sînt semnate Crucificatul sau Dionysos. Am ales o scrisoare adresată regelui Italiei.

Torino, 4 ianuarie 1889
Scrisoare lui Umberto I, regele Italiei

Pacea fie cu tine! Sosesc marți la Roma și vreau să ne întîlnim împreună cu Sanctitatea Sa, Papa.

Crucificatul


Citiţi în continuare!

joi, 19 mai 2011

Hexada raționalității



În articolul „Rationality and Realism: What is at Stake?”, Daedalus, 1993, pp. 55-83, John R. Searle consideră că tradiția raționalistă occidentală se sprijină pe șase principii fundamentale.


Cel dintîi principiu, principiul cu greutatea cea mai mare (în opinia lui Searle) spune că realitatea există independent de reprezentările noastre. Independent de gîndirea și limbajul nostru. Chiar dacă pentru a spune că realitatea e independentă de limbaj, folosim un limbaj (care e o creație umană).

Al doilea principiu afirmă că una dintre funcțiile limbajului este aceea comunicativă. Locutorii își pot transmite cu succes unii altora gîndurile, ideile despre lume, semnificațiile. Putem utiliza limbajul pentru a vorbi despre lucruri și stări de lucruri independente de limbajul însuși. Comunicarea este posibilă pentru că locutorii împărtășesc aceeași gîndire, aceleași gînduri privitoare la o realitate independentă față de fiecare dintre ei.

Al treilea principiu spune că adevărul se referă la precizia reprezentărilor. Propozițiile încearcă să descrie felul de a fi al lucrurilor într-o lume care există independent de propozițiile însele. Adevărul a fost definit drept corespondență între fapt și ceea ce afirmă o propoziție. Dar ce este ”faptul”? Ce este ”corespondența”? Vom mai discuta despre asta.

Al patrulea principiu susține că orice cunoaștere, cunoașterea în general e obiectivă. Cunoașterea nu derivă și nu depinde de atitudinile subiective ale cercetătorilor.

Al cincilea principiu spune că logica și raționalitatea sînt formale. Logica și raționalitatea oferă modele de raționare, de argumentare, de inferență, de validitate, criterii de a deosebi între rezonabil și nerezonabil. Raționalitatea ca atare nu e substanțială, ea nu oferă nici o afirmație concretă, ci doar scheme, structuri inferențiale, pentru a accede la o afirmație pornind de la o altă afirmație. Dar afirmațiile în sine sînt indiferente.

Al șaselea principiu statuează că standardele intelectuale nu sînt niciodată instituite fără un temei. Ele nu sînt niciodată gratuite.

V. G.

Citiţi în continuare!

miercuri, 18 mai 2011

Est modus in rebus


Nimic nu e mai greu de definit decît raţionalitatea. Pentru a o face trebuie să fii deja raţional. În Interpretare şi suprainterpretare, Umberto Eco spune că nimic nu este mai controversat decît conceptul de raţiune. De altfel, de la Aristotel la Hegel, conceptul de raţiune s-a modificat. Termeni precum ratio, ragione, raison, reason, Vernunft, raţiune (în româneşte) şi-au schimbat conţinutul.

Dacă examinezi într-un dicţionar termenii care desemnează iraţionalul, o semnificaţie se detaşează de toate celelalte. Iraţional este ceea ce depăşeşte o limită, o măsură. Raţionalitatea înseamnă modus, echilibru, moderaţie, reţinere.

Ideea de echilibru şi măsură aminteşte cele două lucruri moştenite de europeni de la greci şi latini. Schema logică de raţionare, modus ponens (Daca A, atunci B, dar A, deci B) şi principiul etic exprimat de Horatiu în versul “est modus in rebus”: există o măsură în toate. Există limite, hotare, graniţe pe care trebuie să le respectăm. Dacă le trecem, dacă le încălcăm, intrăm în iraţional.

Modus ponens indică şi ireversibilitatera temporală. Dacă A s-a întîmplat, dacă Lazăr a murit, nimic nu poate face ca A să nu se fi întîmplat, ca Lazăr din Evanghelie să nu fi murit. Dacă a murit, a murit...



Citiţi în continuare!

vineri, 13 mai 2011

Cuvintele lui Adam şi lucrurile lui Dumnezeu



Ideea noastră despre relaţia dintre nume şi lucru s-a format prin lectura Bibliei. Întîi au fost create lucrurile şi fiinţele şi abia apoi, la porunca lui Dumnezeu, nomotetul Adam le-a numit. Momentul creării limbajului nu e specificat în cartea Facerii. Limbajul ia naştere în însuşi actul numirii lucrurilor de către Adam? Sau termenii au fost creaţi de Dumnezeu odată cu omul şi preexistau numirii?

Oricum ar fi povestea, impresia noastră e că lumea a fost înaintea cuvintelor. Lingvistul Eugen Coşeriu contrazice această percepţie comună. Citez din studiul Omul şi limbajul său publicat în antologia cu acelaşi titlu tipărită la Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, în 2009. Iată:

“Limbajul nu depide absolut deloc de existenţa ‘lucrurilor’ – căci este anterior distincţiei înseşi între existenţă şi inexistenţă -, ci, invers, este condiţie necesară pentru confirmarea existenţei lucrurilor (sau a ‘inexistenţei’ lor). De fapt, existenţa lucrurilor se poate proba doar plecînd de la limbaj, întrebîndu-ne dacă anumite entităţi corespunzătoare semnificatelor deja date în limbaj se găsesc sau nu în lumea experienţei fizice. În acest fel, adeverim că în lume există ‘arbori’, rîuri’, ‘animale’; dar ca ‘arbori’, ‘rîuri’, sau ‘animale’ aceste existenţe sînt cunoscute şi delimiate întîi în limbaj” (47).

Deci ce a fost mai întîi, cuvîntul sau lucrul?



Citiţi în continuare!

vineri, 6 mai 2011

Encyclopedia of Philosophy, 1



Încă o dată se confirmă teza că absolut totul este astăzi online. De-o pildă, cine și-ar fi închipuit că o carte prețioasă, precum Encyclopedia of Philosophy, există undeva în Marele Depozit al Netului? Trebuie doar să ai răbdare sau noroc. Nu numai că enciclopedia există, dar e accesibilă și unui pasionat de filosofie din Iași, România. Ofer pentru cei interesați toate datele. E vorba de Donald M. Borchert (editor), Encyclopedia of Philosophy, Second Edition, Volume 1, Abbagnano –Byzantine Philosophy, Thomson Gale, 2006. Voi cita numai cîteva articole: Abelard, Absolute, Aesthetics, Agnosticism, Analogy in Theology, (Philosophical) Analysis, (St.) Anselm, Apeiron / Peras etc.

Volumul poate fi consultat la adresa http://www.lambsound.com/Downloads/philosophy/Volume%2001.pdf

Citiţi în continuare!

luni, 2 mai 2011

Burghiul filosofic



În Jurnal filosofic (Bucureşti: Humanitas, 1990: p.39), Constantin Noica scrie: “Am auzit pe Heidegger cîte o oră la interval de doi ani. Spunea acelaşi lucru; sau lucruri pe care nu se poate să nu le fi spus încă de la prima lecţie. Am întrebat pe cei care-l ascultau de mai multă vreme: nu, nu se repeta pentru ei.


[Martin Heidegger] gîndea, nu ştiu cum, în spirală descendentă. Nu numai linear şi progesiv se gîndeşte valabil. Poate niciodată linear, ci în spirală, în burghiu, ca într-un act de sondaj. Ştii de la început un lucru, şi-l spui de mai multe ori, îl spui neîncetat sub altă formă – pînă se spune singur”.

Noica are deplină justificare. De cele mai multe ori, Heidegger procedează regresiv. Astfel, în Scrisoare despre umanism, filosoful întreabă ce este Dumnezeu? Şi răspunde astfel: pentru a şti ce este Dumnezeu, trebuie să răspundem mai întîi la întrebarea: ce este dumnezeirea? Dar pentru a răspunde la întrebarea ce este dumnezeirea?, trebuie să răspundem în prealabil la întrebarea ce este sacrul? Dar pentru a răspunde la această întrebare, e necesar înainte de orice să răspundem la întrebarea: ce este fiinţa?

Deci: ce este fiinţa? 



Citiţi în continuare!