duminică, 18 septembrie 2011

Teofanii acustice


Divinitatea lui Philon din Alexandria (sau aceea pe care o moşteneşte exegetul) se află într-o permanentă relaţie cu supuşii săi: îi asistă, îi sfătuieşte şi îi protejează. Şi, uneori, se mînie pe ei…

Emile Bréhier a văzut, sub acest aspect (asistenţa divinităţii adică), o trăsătură tipic iudaică. Dar nu e cîtuşi de puţin aşa. În genere, orice divinitate este gîndită în comunicare cu cei de jos.

Dumnezeul vetero-testamentar nu rămîne tot timpul într-o orgolioasă solitudine. El îşi îndrumă poporul ales şi i se dezvăluie, sub o formă caracteristică pentru pietatea evreiască: epifania sa nu e de ordin vizual, ci mai cu seamă acustic. Dumnezeu nu poate fi văzut nepedepsit, cum avertizează textul Pentateuhului, dar poate fi auzit, căci se manifestă, în special, ca tunet, de către seminţia sa, aflată la poalele muntelui Sinai. Teofania nu capătă întotdeauna forma luminii orbitoare, ci forma întunericului zguduit de tunete şi a flăcării pe creasta muntelui, inabordabilă.

La Philon însă, Dumnezeu este considerat adesea şi ca principiu impersonal, după modelul oferit de gîndirea elenă. Cînd încearcă să-i facă descrierea, Philon din Alexandria spune că divinitatea e o natură simplă (physis haplê). Prin definiţie, principiul nu poate fi ceva compus (Legum allegoriae, II, 2), ci se caracterizează prin însuşirea indivizibilităţii. Adică e unu și poate fi numit Unu. 


Niciun comentariu: