marți, 27 septembrie 2011

Domnii mei, gîndiți peretele...


În cunoscuta lucrare, Romantismul german (traducere de Viorica Nișcov, București: Editura Univers, 1974, p.186-187), un titlu clasic în bibliografia problemei, de altfel, Ricarda Huch dedică un pasaj amuzant profesorului Johann Gottlieb Fichte (1762-1814).

În opinia ei, filosoful era ”scund și viguros”. Profesorul J. G. Fichte avea obiceiul să spună studenților săi: ”Domnii mei, gîndiți peretele! Toți gîndeau peretele. Ați gîndit peretele?, întreba viclean Fichte. La răspunsul pozitiv al alumnilor săi, Fichte continua: Acum, domnii mei, gîndiți pe acela care a gîndit peretele! Confuzia și încurcătura în care cel de-al doilea îndemn arunca auditoriul erau de un haz indicibil”.

Aș aminti, cu acest prilej, că o parte din scrierile lui Fichte a fost tradusă într-un volum apărut în 1995 la Humanitas, sub titlul Doctrina științei.

Niciun comentariu: