luni, 2 mai 2011

Burghiul filosofic



În Jurnal filosofic (Bucureşti: Humanitas, 1990: p.39), Constantin Noica scrie: “Am auzit pe Heidegger cîte o oră la interval de doi ani. Spunea acelaşi lucru; sau lucruri pe care nu se poate să nu le fi spus încă de la prima lecţie. Am întrebat pe cei care-l ascultau de mai multă vreme: nu, nu se repeta pentru ei.


[Martin Heidegger] gîndea, nu ştiu cum, în spirală descendentă. Nu numai linear şi progesiv se gîndeşte valabil. Poate niciodată linear, ci în spirală, în burghiu, ca într-un act de sondaj. Ştii de la început un lucru, şi-l spui de mai multe ori, îl spui neîncetat sub altă formă – pînă se spune singur”.

Noica are deplină justificare. De cele mai multe ori, Heidegger procedează regresiv. Astfel, în Scrisoare despre umanism, filosoful întreabă ce este Dumnezeu? Şi răspunde astfel: pentru a şti ce este Dumnezeu, trebuie să răspundem mai întîi la întrebarea: ce este dumnezeirea? Dar pentru a răspunde la întrebarea ce este dumnezeirea?, trebuie să răspundem în prealabil la întrebarea ce este sacrul? Dar pentru a răspunde la această întrebare, e necesar înainte de orice să răspundem la întrebarea: ce este fiinţa?

Deci: ce este fiinţa? 


2 comentarii:

Silvia spunea...

Poate că ar trebui să procedăm şi noi ca Heidegger, să încercăm să sfredelim şi să sondăm adîncimile propriei fiinţe şi prin perpetue rememorări să conştientizăm ce suntem...

Stefan Ionescu spunea...

Cf. heidegger, n. A ponderous device for boring through thick layers of substance. "It's buried so deep we'll have to use a heidegger." Also useful for burying one's own past.

(de aici