luni, 4 aprilie 2011

Utrum Deus possit…


Profesorul de teologie avea, în universităţile medievale, trei obligaţii principale: să citească (şi să explice), să discute în contradictoriu, să predice, legere, disputare, praedicare.

În școlile timpului, disputa era la ea acasă. Profesorii şi studenţii dialogau despre aproape orice. Orice subiect, oricît de ciudat, era supus examinării prin întrebări şi răspunsuri. Nici Thoma d’Aquino (1225-1274) nu s-a sustras de la această plăcută obligaţie de a diseca nimicul în faţa studenţilor şi colegilor. Tratatul intitulat Quaestiones quodlibetales e o consecinţă a acestei obligaţii didactice.

Iată un catalog sumar al întrebărilor mai însemnate: “utrum Deus possit virginem corruptam reparare?” (inutil să traduc)?; Dumnezeu poate şti efectiv mai mult decît ştie?; Dumnezeu poate să creeze şi să ridice piatra de neridicat?; poate modifica adevărurile necesare?; poate schimba trecutul?; poate face ca suma unghiurilor unui triunghi sa fie mai mare (mai mică) de 180 de grade; cîţi îngeri încap pe vîrful unui ac?; străbate un înger care se deplasează din A în C punctul B aflat la mijlocul distanţei dintre A şi C?; Iuda a acţionat liber sau constrîns de necesitate?; hazardul poate rescrie psalmul 22?; dacă îi este foame, o himeră se poate hrăni cu intenţii secunde? Aceste întrebări (şi multe altele) fac parte din aşa-numitul repertoriu quodlibetal. Ele ţin de pedagogia scolastică, axată pe dispută, amuzament şi gratuitate.

În imagine: o minuatură dintr-un manuscris medieval.

Niciun comentariu: