joi, 7 aprilie 2011

Intențiile medievalilor


În Pantagruel, François Rabelais spune că eroul său a văzut în biblioteca abației Saint-Victor o carte al cărei titlu era o întrebare quodlibetală: o himeră aflată în vid va mînca intențiile secunde. Despre himeră am mai scris. Era un monstru. Medievalii o socoteau o entitate imposibilă. Dar intențiile secunde ce sînt oare?

Conceptul de intenționalitate e medieval. Gîndirea noastră e mereu gîndire de (a) ceva. Gîndirea are mereu un obiect. Real sau mental. Logicienii deosebeau intențiile prime de intențiile secunde. Intentio (prima sau secunda, în terminologia scolasticilor) era un act (o operație, o vizare, în lexicul de azi) a gîndirii. În cazul apercepției simple a unui obiect real (a unei pietre de safir de la degetul unei domnițe), e vorba de o intentio prima. În cazul sesizării speciei (piatră prețioasă) e vorba de o intentio secunda.

Obiectele concrete sînt prilej pentru intenții prime. Speciile și genurile (universaliile, în general) prilej pentru intenții secunde. Uneori, termenul intenție desemna nu numai actul gîndirii, dar și obiectul vizat de actul gîndirii. În acest sens, intenția primă e un individual. Intenția secundă o specie, un gen, o Formă, o Idee. Despre intenții prime și secunde au scris mulți gînditori medievali. Iată definițiile celor două întenții în jargonul scolastic: Intentio prima = actus quo mens in ens reale tendit. Intentio secunda = actus quo mens in ens rationis tendit. Așadar: prima intenție e actul prin care mintea tinde spre un obiect real. Intenția secundă e actul prin care mintea tinde spre un obiect de rațiune. Filosofii din Evul Mediu considerau că există două feluri de entități (ca și intențiile): entități reale și entitățile de rațiune (obiectele imposibile, negațiile, relațiile etc.). Dacă luăm termenul ”intenție” ca obiect vizat (nu ca operație a gîndirii), trebuie să spunem că intenția primă este întotdeauna un obiect real (actul care pornește de la un obiect real, piatra de safir), în timp ce intenția secundă este un obiect de rațiune (actul care pornește de la un obiect de rațiune).

Despre intenție (și intenții prime sau secunde) au scris Thoma de Aquino, William Ockham, Duns Scotus. Tot medievalii au vorbit și de o inexistență intențională. [V. G.]

3 comentarii:

Gabriel spunea...

Intentio prima, secunda...si ar mai urma ceva? Toate cele bune sunt trei!

ioana spunea...

Constiinta de sine nu poate fi "intentia"(cea de a treia) care insoteste orice vizare a ceva?

Gabriel spunea...

Conştiinţa de sine sună aşa interesant încât ar fi pacat sa nu corespundă. Toate bune şi frumoase dar unde o "încadrăm"? Intentio prima e un individual, secunda-"ra" ţine de universalii, ce ne facem cu această constiinţă?