joi, 28 aprilie 2011

Argumentul celui de-al treilea Om



Dacă încerci să gîndeşti asemănarea lucrurilor particulare, care paticipă la o Formă, cu Forma însăşi, trebuie să accepţi că atît omul x cît şi Forma Om se aseamănă (dacă se aseamănă) în virtutea a ceva. Mai trebuie un om. Acest terţ cu care seamănă omul x cît şi Forma Om constituie o nouă Formă, un al treilea Om.


Deci: lucrul individual seamănă cu Forma la care participă, dar atît lucrul individual cît şi Forma seamănă cu ceva care poate fi desemnat ca fiind o nouă Formă. Încercarea de a gîndi relația de3 participare ca asemănare conduce la un proces generativ de Forme, continuînd la infinit. Unicitatea Formei este astfel pusă sub semnul întrebării.

Argumentul “celei de-a treia mărimi”, expus în dialogul Parmenide, sau, dacă vrem, “Forma Formei”, va fi reluat ca argument al “celui de-ar treilea Om” de Aristotel în Metafizica. Dar Platon însuși a prefigurat argumentul. Acest paradox s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea comentatorilor şi logicienilor. Au fost şi încercări de a formaliza argumentul.

El pune în joc un mecanism generativ, de proliferare sistematică, recurentă, a entităţilor abstracte.

Niciun comentariu: