miercuri, 16 martie 2011

Numiri divine


Se cunoaşte tratatul în care Pseudo-Dionisie Areopagitul vorbeşte despre aşa-zisele “numiri divine”. E analizează în special termenii prin care este numit (simbolizat, comparat) Dumnezeu în Biblie. Mulţi dintre ei sînt metaforici, simbolici. Pseudo-Dionisie consideră că numele cele mai potrivite sînt acelea foarte îndepărtate de fiinţa divină. Între simbol şi simbolizat trebuie să fie un raport de maximă incongruenţă.

Într-o altă lucrare, Ierarhia celestă, Pseudo-Dionisie consideră că tocmai nepotrivirea dintre numele metaforic şi fiinţa desemnată (Dumnezeu) produce desfătarea interpretativă. Cu cît numele este mai îndepărtat şi mai insolit (precum leul, ursoaica, pantera etc.) cu atîta spune mai mult despre divinitate. Nu e nici un paradox la mijloc. Tocmai distanţa uriaşă dintre simbol (vierme, să zicem, căci şi acest termen apare în Biblie) şi simbolizat pune mintea hermeneutului la lucru pentru a intui natura aparte a divinităţii.

Filosofii au încercat, la rîndul lor, să găsească numiri divine elocvente. Exemplul cel mai interesant este, probabil, acela al lui Nicolaus Cusanus (1401-1464). El a redactat două tratate care se referă la Dumnezeu încă din titlu. Dar într-un mod indirect. Cel dintîi este De non aliud (titlul s-ar traduce prin “Despre ceea ce nu este altceva decît el însuşi”). Aşadar, Dumnezeu este non aliud: nu altul decît el însuşi. Numele e negativ.

Celălalt tratat se intitulează De possest. Termenul “possest” (intraductibil în română) provine din contopirea cuvintelor latinești posse şi est şi vrea să semnifice virtualitatea care e complet actualizată. Nu numai că Dumnezeu e posibil (poate să), dar el este atît posibil cît şi imediat real (poate să fie și este). În cazul lui, posibilitatea de a fi şi împlinirea acestei posibilităţi coincid perfect. Dumnezeu este possest. De această dată, numele e pozitiv [V. G.].


Un comentariu:

gabi spunea...

foarte interesanta povestea cu termenul “possest”. Poate ca ar trebui mai mult exploatat. Dumnezeu care in acelasi timp este posibilitate si existenta. Fiinta si anticipare de fiinta.In final, fiinta si nefiinta. Fiindca tot ceea ce este in potentia, nu este.