vineri, 18 martie 2011

Din chaos: gazul


Am scris recent despre destinul ciudat al cuvintelor. Cuvintele au o pasionantă evoluţie semantică, îşi pierd semnificaţiile sau cîştigă unele noi, neaşteptate. Se mută de la un popor la altul. Călătoresc. De curînd, am găsit un exemplu amuzant (şi elocvent). Ştiţi de unde provine termenul “gaz”? Dacă nu ştiţi, citiţi, rogu-vă, mai departe.

În româneşte, termenul “gaz” e un neologism şi provine din limba franceză (sau din germană, unde există numele “Gas”). În Dicţionarul de neologisme (autori Marcu şi Maneca, ediţia a III-a din 1978), termenul este explicat în felul următor: gazul este “un nume dat corpurilor fluide, care au o coeziune moleculară foarte mică”. În limba obişnuită, termenul “gaz” a desemnat multă vreme petrolul lampant.

Lingviştii au crezut, pînă nu demult, că termenul “gaz” a fost inventat de medicul flamand Jean-Baptiste van Helmont (1577-1644), în secolul al XVI-lea. Complet fals! Substantivul “gaz” provine din termenul grec “chaos”, fiind doar o deformare a lui.

Vă amintiţi ce spune Hesiod în Theogonia, cînd se adresează Muzelor de pe muntele Helicon: “Muze, acestea să-mi spuneţi voi, doamne-n olimpice case / Şi la-nceput povestiţi-mi ce-a fost înainte de toate. / Haos a fost la-nceput...”.

Aşadar, un termen ilustru, invocat adesea în cosmogonie (haos), a dat banalul gaz (lampant), folosit, timp îndelungat, la iluminatul din case. Bizar (dar şi fascinant!) este, dragii mei, destinul cuvintelor! [Valeriu Gherghel]

Referinţe:
Alexandrian, Istoria filosofiei oculte, Bucureşti: Humanitas, 1994, pp.271-276 (biografia lui van Helmont).
Karl Bühler, Sprachtheorie: Die Darstellungsfunktion der Sprache, Jena: Gustav Fischer, 1934, p.290 (etimologia cuvîntului Gas).

În imagine: Salvador Dali (1904-1989), Don Quijote.

Un comentariu:

rux ces spunea...

bizar indeed!