marți, 15 februarie 2011

Aron


Raymond Aron, Mémoires: Edition intégrale inedite, Robert Laffont, 2010, 1023p.

„Avem dreptul să aşezăm comunismul şi nazismul în aceeaşi rubrică a religiilor seculare, a ideocraţiei sau a totalitarismului, în ciuda diferenţelor care sar în ochi?”, se întreabă Tzvetan Todorov într-un extraordinar studiu introductiv la ediţia a II-a (integrală, de data aceasta) a Memoriilor lui Raymond Aron (1905-1983), apărută de curând la editura Robert Laffont. Răspunsul lui Aron este: da.

Avem totodată dreptul să le condamnăm cu aceeaşi severitate? Scrie mai departe Todorov: „O bună bucată de vreme, Aron crede că nu, din cauza opoziţiei dintre proiectele lor şi în pofida vecinătăţii practicilor lor. Crimele naziste sunt traducerea în realitate a proiectului nazist, explică el, crimele comuniste, o trădare a proiectului comunist. Este justificarea ideologică pe care Aron o furniza iniţial exterminării clasei ţărăneşti de către Stalin, care i se părea raţională, aşa cum nu era exterminarea de către Hitler a evreilor. Totuşi, când îşi redactează Memoriile, Aron ajunge la concluzia că deosebirea este în fond iluzorie, programul comunist neavând decât un rol de camuflaj: dintr-o dată, consideraţiile privitoare la cele două regimuri tind să se apropie în gândirea lui Aron”.

Iată ce scrie însuşi filosoful politic francez în Memorii: „Comunismul nu mi se pare astăzi mai puţin odios decât mi se părea ieri fascismul. Argumentul pe care l-am folosit nu o dată ca să diferenţiez mesianismul de clasă de acela de rasă nu mă mai impresionează câtuşi de puţin. Aparentul universalism al celui dintâi se dovedeşte, în ultimă analiză, înşelător”.

Retipărirea Memoriilor lui Aron a fost întâmpinată prin recenzii entuziaste de publicațiile La Croix și L’Express.


2 comentarii:

Gabriel spunea...

Ca profesor, vei afla într-o clasă nenorocită un elev meritoriu. Nu reuşeşti acest lucru, e vina ta! Nu ai cum învinui pe toţi ceilalţi că nu te-au înţeles. Tu, nu ai ştiut să te faci înţeles.

Gabriel spunea...

Mă refeream la o clasă socială şi numeam profesor pe cel(cei) aflat (aflaţi) la putere.