miercuri, 16 februarie 2011

Cauda pavonis


Cei care sînt de acord că universul este guvernat de un principiu al economiei (similar principiului propus, se pare, de William Ockham: entia non sunt multiplicanda praeter necessitatem) vor accepta mai greu principiul risipei. Pentru adepții simplității, natura caută întotdeauna căile cele mai simple de a-și realiza scopurile. Bineînțeles, dacă putem vorbi în natură de scopuri, de finalități. Și nu e justificat să vorbim, fiindcă natura nu deliberează.

Există, cu toate acestea, în jurul nostru, exemple limpezi de risipă și superfluitate. Cine privește, să zicem, la mult invocata de medievali coadă de păun (sensurile Bibliei erau, de obicei, comparate cu multiplele culori din coada păunului), nu poate să nu se întrebe cu privire la justificarea principiului economiei în natură. Dacă natura e guvernată de simplitate, ce-i trebuie păunului cogeamite coada? Firește, un adept al simplității ar spune că numita coadă este calea cea mai simplă a păunului de a ajunge la inima păuniței. Dar acest argument mi se pare precar. De ce ar avea nevoie natura (și păunul) de atîta risipă?

Desigur, putem afla și alte cazuri de risipă. Estetica e domeniul în care risipa e la ea acasa. S-a vorbit recent de aesthetics of superfluity, de o estetică a superfluului. Dar gratuitatea și risipa au însoțit dintotdeauna estetica. Unele figuri retorice, enumerarea, de pildă, țin de curata risipă. Vă amintiți oare de enumerările lui Rabelais?

E bine să amintesc, poate, că, în epoca lui Ockham, un filosof pe nume Walter Chatton a propus un așa-zis principiu al risipei în gîndire și explicații. Principiul nu ne cere să eliminăm (precum prescripția lui Ockham), ci să procedăm prin adăugire. [V. G.]

Niciun comentariu: