miercuri, 12 ianuarie 2011

Roua cu cap de pisică


Să citim cu atenţie enunţurile următoare: “roua avea cap de pisică şi se legăna”; „în duminica florilor mîhnirea e o crinolină de-a lungul zidului”; “iată faţa de Hristos chinuit a cartofului”. Am cules aceste enunţuri din poemele lui Ilarie Voronca (dar nu numai). În faţa dificultăţii vădite a propozițiilor citate, întrebarea mea e una singură: cum le interpretăm?

Unii critici (Nicolae Manolescu, de pildă) susţin că versurile citate sînt pur şi simplu nişte imagini. Versurile spun exact ceea ce spun şi nimic mai mult (dar și nimic mai puțin). Nu are rost să căutăm, printr-o interpretare foarte sofisticată şi subtilă, o semnificaţie secundă, alegorică. Nici un secret mai profund nu se ascunde în aceste versuri. Repet: ele prezintă nişte imagini. Şi e suficientă o interpretare foarte economică a lor. Dar mai poate fi vorba în acest caz de interpretare?

Dacă a interpreta înseamnă a căuta într-un text anume semnificaţiile derivate, secunde, dincolo de sensul lui literal (şi aşa greu de înţeles), versurile lui Ilarie Voronca par a interzice orice fel de interpretare. Hermeneutica nu mai e de folos aici.

Poetul vorbeşte despre o “rouă” de un tip special. Dar prin rouă nu doreşte nicidecum să dea o sugestie despre sîngele lui Hristos din gradina Ghetsimani sau altceva de genul acesta. Roua rămîne de la un capăt la altul al versului rouă. Chiar dacă se leagănă şi are chip de pisică.

Cel mai cumpănit lucru, am impresia, e să admiri pur şi simplu abilitatea poetului de a alătura în chip imprevizibil cuvintele în scopul de a crea nişte imagini interesante sau (de ce nu?) frumoase. Strict vorbind, imaginile lui Voronca sînt imposibile. Dar lectura lor oferă o anumită plăcere unui cititor suficient de pervers. Şi această plăcere ia locul interpretării.

Poetul spune: bucuraţi-vă, cititori, de aceste imagini şi nu faceţi greşeala de a căuta un sens ascuns.

Valeriu Gherghel


N. A. Salvador Dali (1904-1989), Elefantii (1948).


6 comentarii:

Radu Vancu spunea...

"Roua cu cap de pisică se legăna" nu e propriu-zis din Voronca, e un intertext cu papa Breton - "Sur le pont la rosée à tête de chatte se berçait".
Toată admiraţia pentru blogul dumneavoastră, îl citesc, ca să zic aşa, număr de număr :)

ruxces spunea...

interpretare poate, totusi, sa existe-functioneze oricand.
dar, intr-adevar, cea esentiala, este bucuria si placerea lecturii!

Cătălin spunea...

Nu sensurile ascunse sunt de căutat, ci suprapunerea unor planuri diferite ale imaginaţiei...sensul final al construcţiei este meta-fizic, pentru că se prefigurează după cele trei (în acest caz) planuri fizice ale imaginii: roua,ca efect atmosferic, cuvânt încărcat de şi predispus la nostalgii, capul de pisică, animal mitic, magic şi tandru-familiar, precum şi un verb, "legăna", care animă tabloul. Raţionalismul cartezian e inutil: avem aici mai mult un haiku.

Gabriel spunea...

Nu pricep cum lectura versurilor lui Voronca ofera "o anumita placere unui cititor suficient de pervers"? Daca nu sunt suficient de pervers nu mai capat aceasta placere?

Valeriu Gherghel spunea...

Exista in versurile acelea o promisiune de placere si pentru cititorii non-perversi, desigur...

@Radu Vancu: multumiri pentru precizare. Placaciune poetului si cunoscatorului:))

Yigru Zeltil spunea...

@Cătălin: Bună intervenție. Fie vorba între noi, n-are sens să reduci totul la non-sens. Nu se încadrează aici decât „limba leopardă” a lui Virgil Teodorescu, de pildă, dar nu și lanțurile de imagini ale manieristului Voronca. Obiectul discursului este într-adevăr „obscurizat”, iar scopul discursului e, nu de puține ori, consumarea propriei plăceri de a poetiza. Dar putem oricând să conturăm în mintea noastră un tablou dalian, în afară de cazul în care imaginile nu ni se par un stimul destul puternic sau nu vrem să „delirăm”...

În ceea ce-l privește pe Manolescu... mă abțin deocamdată de la o analiză pe larg a paginilor sale din Istorie dedicate avangardei, din simplul motiv că mi-au lăsat o impresie foarte negativă.