sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Platon: șase discursuri despre Eros


De la Platon încoace, symposion-ul e un obicei fundamental al oricărui contemplativ. Modelul sympotic a dat naștere unei vaste literaturi. Să ne gândim, de exemplu, la Petronius. Dar și la filosoful danez Kierkegaard care a scris un dialog cu titlu identic: Banchetul. E posibil ca această literatură să-i atragă îndeosebi pe tineri cu promisiunea unui răspuns la o problemă veche și, să recunoaștem, insolubilă: ce este iubirea?

Cine nu știe deja subiectul acestui dialog (mă refer, desigur, la Banchetul sau Symposion)? La petrecerea oferită de Agathon, după câștigarea concursului Marilor Dionisii din anul 416 ante Christum, participanții (sympotes) renunță la banchet și băutură și hotărăsc să țină fiecare un discurs pe o tema dată: iubirea (în sensul grec, erotic al termenului). La îndemnul lui Eriximach, oratorii vor elogia virtuțile zeului Eros, o divinitate care păruse până atunci oarecum marginală și nesemnificativă.

Cele șase discursuri despre Eros (logoi erotikoi) afirmă, în linii mari, că 1. Eros, cel mai vechi zeu, reprezintă inițiatorul unor mari binefaceri pentru indivizi și obște, doar el aducând hotărârea jertfirii propriei vieți pentru viața altora (Phaidros); 2. Erosul poate fi obștesc și ceresc, acesta din urmă iubind sufletul mai mult decât trupul și fiind devotat sexului masculin - de unde invertirea; Erosul e frumos dacă îl face pe cel iubit mai înțelept și mai bun (Pausanias); 3. Erosul nu influențează doar oamenii, ci intreaga natură, muzica, astronomia - mersul soarelui - religia și credința (Eriximach); 4. la origine, existau trei sexe-sfere cu patru mâini și picioare - barbat/barbat, femeie/femeie și androgin; fiind niște creaturi foarte puternice și amenințătoare, Zeus și Apollo au hotărât să le înjumătățească; îndurându-se de ele, ca să nu se stinga de dor, cei doi zei le-au hărăzit dorința împerecherii; dacă doua jumătăți, ce formau cândva o sferă, se întâlnesc, simt fericirea inexprimabilă a iubirii (Aristophan); 5. Eros e cel mai norocos, frumos, tânăr, virtuos dintre zei, maestru în făurirea și înzestrarea creaturilor (Agaton); 6. Erosul dorește ceva ce nu are – nu poți iubi decât ceea ce nu posezi; de vreme ce dorința erotică năzuiește către Frumos și Bine, înseamnă că Erosul nu este nici armonios, nici bun; nici frumos, nici urât; nici zeu, nici om, ci daimon; nici înțelept, nici neînțelept, ci filosof; părinții săi sunt, mitologic, Poros - Răzbătătorul și Penia – Sărăcia, Lipsa; acest daimon simbolizează, astfel, tânjirea spre Bine a omenirii; creează Frumosul, sădește dor de nemurire în suflete - nu doar prin urmași, ci și prin câștig de faimă, respect; cea mai înaltă îndeletnicire a Erosului e ridicarea omului în lumea Formelor: sufletul trece de la un trup frumos la contemplarea Frumosului în sine (discursul preotesei Diotima, reprodus de Socrate).

Celor șase discursuri li se adaugă o completare a lui Alcibiade, sosit mai târziu de la alt banchet. În momentul în care Socrate vrea să răspundă acestui discurs suplimentar, banchetul filosofic e stricat de o ceată de cheflii. Obosiți de băutură și discuții, toți adorm, cu excepția lui Socrate.

Dialogul lui Platon a fost tradus în limba română pentru prima dată de Cezar Papacostea. Acum un deceniu și ceva, Petru Creția a oferit o nouă versiune.

V. G.


N. A. Jean Désiré Gustave Courbet (1819-1877): Les Amants dans la Campagne.

Un comentariu:

Gabriel spunea...

Despre Eros, Agaton, spune:"El nu umblă pe pământ, nici chiar pe capete (care de altfel nu-s tocmai moi), ci umblă şi locuieşte unde e mai gingaş pe lume: în moravurile, în sufletele zeilor şi oamenilor. Acolo şi-a clădit sălaşul! Şi încă: nu stă de-a rândul, în orice inimă; ci, dacă în drumul lui dă peste una cu deprinderi aspre, se depărtează şi nu se opreşte decât la cea blândă." Nu sunt precizate modalităţile prin care, eros, poate fi ademenit sa adaste mai multa vreme acolo unde face popas.