duminică, 23 ianuarie 2011

Justificări


În deosebire de jivine, omul e om (sau se definește ca om) pentru că are însușirea și deprinderea de a se justifica. Cu cît deține studii mai înalte și o inteligență mai ascuțită, cu atîta pseudo-ființa umană își va justifica mai vehement faptele și susținerile.

Fiara cea mai feroce și mai lipsită de milă ucide (cînd ucide) numai dacă îi este foame ori este atacată. Omul nu se mulțumește cu atît. Ferit-a sfîntul… Omul dorește, pe deasupra, să-i admiri și puterea de a-și justifica (prin versete din Biblie, Coran sau din Manifestul Partidului Comunist) fărădelegile. Care, nici în ruptul capului, nu provin din fondul întunecos al așa-zisei ființe umane, ci, de regulă, sînt sprijinite de o Idee sau Credință unanimă. De Spiritul Lumii, ar spune Hegel.

Nu există faptă care să nu poată fi, după un foarte scurt moment de gîndire, justificată. Războiul (spune specialistul în justificări) nu are drept cauză foamea ori visul dement de mărire al unor smintiți cu numele de Caesar, Napoleon sau Hitler, cum crede lumea. Războiul începe, de obicei, din "rațiuni de stat", abisale, pe o bază filosofică adică.

Omorurile cele mai crude se bizuie pe o logică de fier.

Orice poate fi justificat în absolut și există justificări impecabile pentru absolut orice. Și pentru josnicie. Și pentru răutate. Și pentru carnagii.
.
Pe deplin justificat era și Jean-Paul Sartre, cînd vizita Cuba lui Fidel Castro și justifica, la rîndu-i, cruzimea revoluționarului și cruzimea comunismului în general. Cînd vorbim de justificare, cercul vicios este imposibil de evitat.

Dar omul nu devine uman cînd își justifică violența ori josniciile, defectele, slăbiciunile ori neîmplinirile. Prin faptul că este mereu în căutarea unei justificări, omul semnalează, desigur, că este altceva decît hiena ori cocostîrcul. Că face parte dintr-o specie diferita și mult mai crudă. Justificările ne fac umani în sensul că numai omul își justifică fărădelegile.

Pentru acest motiv, îmi voi corecta o afirmație mai veche, după cum urmează. Omul este jivina care nu are niciodată vreo rațiune în ceea ce face. Dar care, spre deosebire de lup sau de hienă, ține morțiș să-și justifice cruzimea.

6 comentarii:

ruxces spunea...

oare cum ar fi Valeriu Gherghel un soi de judecator de pace? cred ca v-ar sta intelepteste :)

ioana baciu spunea...

Faptele cele mai josnice sunt justificate nu prin argumente rationale, ci prin sofisme (de cele mai multe ori). Observam si prin presa destule sofisme, afirmatii fara temei..
La fel, Biblia sau Coranul includ numeroase sofisme.

Tudor Ionut spunea...

As zice ca justificarile provin din auto-referentialitatea discursului, nu din vreo categorie transcendentala a gandirii. Schimbi discursul, schimbi (posibil) auto-ref. Deci, justificarile nu sunt necesare, desi uneori, de cele mai multe ori, par a fi. Deci, definitia dvs. merita reexaminare.
Pt. Ioana B: apar sofisme de cele mai multe ori a posteriori, ceea ce nu le anuleaza caracterul de justificari.

ioana baciu spunea...

Sofismele adica sunt a posteriori, Ionut, iar justificarea e a priori?

Tudor Ionut spunea...

Nu, vroiam sa spun ca, daca ar exista un plan unidimensional al rationalitatii care ne-ar permite o orientare clara, distincta si precisa a argumentelor noastre, sofismele ar fi foarte usor de gasit si eradicat. ar fi ideal,nu? de multe ori sesizam sofismele, dupa cum ziceai, in presa etc. dar pe toate? dar pe cele "multifazice", care opereaza pe planuri diferite si in domenii distincte? dar argumentele politice, pe care as vrea sa le consider "deschise", adica nedirijate de inginerii sociale, pragmatisme absurde, extremisme etc?
ideea e ca in exemplele de mai sus, precum si in cele cu biblia si coranul, unele dintre ele devin sofisme ulterior, in functie de interpret. ele cand sunt emise sunt coerente cu sistemul de credinte al comunitatii. (ex banal: cand faci un referat, urmaresti coerenta si logica ideilor,nu? ei bine, ulterior e posibil ca o parte dintre ele sa-ti se para prostii sau sofisme.ok, dar nu poti spune ca erai atunci rau intentionata, rautacioasa, josnica etc)...imi dau seama ca in aceasta ordine de idei am gasit o justificare hermeneuticii (si eu nu am habar :))
concluzie: justificarea este arma argumentativa imediata a ideilor/metafizicii (despre statutul lor, cred ca ar putea fi si a priori)etc; sofismele de cele mai multe ori apar doar prin "privirea" pe care cercetatorul (oricare ar fi el) o arunca asupra acestor justificari- de aceea am zis ca sunt a posteriori (nu neaparat in sens kantian strict).
p.s. un exemplu recent- vanatoarea cu mistretii a lui tiriac. e vreun sofism pe acolo? nu m-am gandit. probabil, dar nu conteaza. e legal? da. crezi ca peste 50 de ani va mai fi? probabil ca nu. cum crezi ca va fi considerata atunci justificarea legala a acestor vanatori? sofism curat, nu? (iti dai seama ca, oricare dintre noi ar oferi argumente acum contra vanatorii, ne-ar scuipa astia seminte in cap, ne-ar declara socialisti, idealisti si bla bla, iar cea mai grea acuza ar fi "intinarea sfantului drept al proprietatii private" unde, nu-i asa, omu' poate face ce vrea muschiu'. doar asta e democratia si libertatea)
am fost destul de clar? ce parere ai de argument? sincer,nu m-am gandit la el, a aparut spontan.

Bdiana spunea...

Si cu cat jivina are mai multa putere cu atat e mai mandra si justificarile mai nobile - devine aparatorul comunitatii, desi comunitatea nici nu-l cauta nici nu si-l dorea, dar se trezeste cu serviciile lui si atunci de ce nu?
Apropo de sofisme. Daca psihologia inversa e o tehnica de manipulare, daca in ziua de azi aceste tehnici au devenit tot mai rafinate, daca etica se preocupa de cum sa facem distinctia in acest context intre sofism si adevar, putem privi psihologia inversa ca pe un sofism sau un rezultat intentionat al acestuia?