sâmbătă, 18 decembrie 2010

Sfârșitul cărții?


Umberto Eco, Jean-Claude Carrière, Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi: Convorbiri moderate de Jean-Philippe de Tonnac, traducere de Emanoil Marcu, București: Humanitas, 2010, 256p.

O discuție optimistă despre sfârșitul cărții (despre care se vorbește în ultima vreme mult prea mult!) aflăm în volumul Nu sperați că veți scăpa de cărți. De parcă cineva întreg la minte ar putea spera un atare sfârșit..

E vorba de o lungă convorbire între Umberto Eco şi Jean-Claude Carrière. Discuția este moderată de Jean-Philippe de Tonnac. De când, acum doua decenii, internetul s-a înstăpânit asupra vieților noastre zilnice, mulți au clamat sfârșitul cărții, măcar în forma ei clasică. Nu s-a petrecut deloc așa. Cartea supraviețuiește cu tenacitate în pofida tuturor profețiilor sumbre. Apocalipsa nu a luat chip. Încă?

Știm deja că Umberto Eco e (și) un bibliofil împătimit. Jean-Claude Carrière este, la rându-i, un cititor pătimaș. Nu sperați că veți scăpa de cărți începe cu afirmaţia lui Jean-Claude Carrière, care afirmă că, într-o întâlnire de la Davos, în 2008, un futurolog prezicea: "Un baril de petrol va costa 500 de dolari, apa va deveni un produs comercial de schimb, ca petrolul, şi va fi cotată la Bursă. A treia predicţie priveşte continentul african, care, în următoarele decenii, va deveni cu siguranţă o putere economică, şi a patra este dispariţia cărţii".

Răspunsul lui Umberto Eco este cât se poate de limpede: "Cartea va rămâne ceea ce este. Apariţia internetului va duce la dispariţia cărţii? Internetul ne-a readus în era alfabetică. Încercaţi să citiţi un roman pe monitor şi după două ceasuri veţi avea doi ochi ca nişte mingi de tenis. În plus, computerul depinde de existenţa electricităţii şi nu-l poţi folosi în cada de baie sau măcar culcat pe o parte în pat. Cartea e, aşadar, un instrument mai flexibil. Cartea este ca lingura, ciocanul, roata sau dalta. De peste 500 de ani, variaţiile obiectului numit carte nu i-au modificat nici funcţia, nici sintaxa. Oricum, dacă memoria vizuală şi sonoră a secolului XX s-ar şterge din cauza unei pene de curent catastrofale, ne va rămâne întotdeauna cartea".

Predicția celor doi ia forma următoare: “Din două una: fie cartea rămâne suportul pentru lectură, fie va exista ceva care va semăna cu ceea ce cartea a fost întotdeauna, chiar şi înainte de inventarea tiparului. De peste cinci sute de ani, variaţiile obiectului numit carte nu i-au modificat nici funcţia, nici sintaxa. Cartea este ca lingura, ciocanul, roata sau dalta. Odată inventate, nu pot fi ameliorate în mod semnificativ. Nu se poate inventa o lingură mai bună decât o lingură. Cartea a dovedit ce poate, şi nu vedem un alt obiect mai bun decât ea pe care l-am putea crea pentru aceeaşi întrebuinţare. Poate că vor evolua elementele sale, poate că paginile nu vor mai fi din hârtie. Dar cartea va ramâne ceea ce este".

Și concluzia: "Dacă discuţia noastră ar fi avut loc cu o sută douazeci de ani mai devreme, ea s-ar fi limitat la teatru şi carte. Nu existau radioul, cinematograful, înregistrarea vocii şi a sunetelor, televiziunea, imaginile de sinteză, benzile desenate. Or, de fiecare dată când apare o tehnică nouă, ea vrea să demonstreze că se emancipează de regulile şi constrângerile care-au însoţit apariţia oricărei alte invenţii din trecut. Se vrea orgolioasă şi unică. De parcă noua tehnică i-ar dispensa automat pe noii utilizatori de orice efort de învăţare. De parcă le-ar aduce de la sine o nouă competenţă. De parcă s-ar pregati să măture tot ce a fost înaintea ei, transformându-i totodată în analfabeţi retrograzi pe toţi cei care ar îndrăzni s-o respingă. Am fost toată viaţa martorul acestui şantaj. Deşi, în realitate, se întâmplă pe dos”.

E vorba așadar de o carte care merită cu prisosință citită.

V. G.
N. A. Franz Eybl, Jeune fille lisant.

Niciun comentariu: