marți, 14 decembrie 2010

Agnosticismul exegetic


În Istoria romanului modern, R.-M. Albérès exprimă cu o limpezime admirabilă agnosticismul hermeneutic. Altfel spus: un text lierar cum e acela al lui Franz Kafka nu acceptă nicio interpretare. Nu e interpretabil sau, cu un termen din deconstrucţie, nu e lizibil. Voi reproduce în continuare câteva pasaje din comentariul lui Albérès.

Un prim citat: “Kafka a scris povestiri inexplicabile... Castelul a fost gîndit, imaginat şi scris astfel încît să nu se poată ivi nici o explicaţie. Orice alt scriitor în afară de Kafka, păstrînd, desigur, în cuprinsul întregii cărţi acelaşi mister, ar fi sfîrşit prin a da o asemenea explicaţie pentru a satisface spiritul raţional al cititorului, după ce l-a intrigat” [pp.221-222].

Pe de altă parte, continuă Albérès, Castelul (se ştie că titlul romanului nu aparţine lui Kafka, fiind al lui Brod, executorul lui testamentar) nu poate fi interpretat nici simbolic: “[Pentru acest roman] nu vom putea găsi [nici] o interpretare ‘simbolică’. E uşor, prea uşor chiar să vedem în slujbaşul care nu poate ajunge pînă la stăpînii săi simbolul unui om despărţit de Dumnezeu şi pus în imposibilitatea de a-i cunoaşte voinţa; iar în eroul Procesului figura unei fiinţe omeneşti care, în virtutea unui păcat originar, se simte întotdeauna vinovată şi învinuită. Aceste interpretări sînt prea evidente pentru ca, dacă ar fi existat în intenţiile lui Kafka, să nu fi răzbătut măcar într-o frază oarecare. Dar Kafka n-a făcut aceasta... [pp.222-223].

De ce nu putem găsi o interpretare de acest fel (simbolică, alegorică)? Răspunsul lui Albérès e simplu: scriitorul nu a avut intenţia să fie citit simbolic: “Or, dacă [Franz Kafka] n-a făcut-o înseamnă că n-a voit s-o facă, înseamnă că nu asta i-a fost intenţia. Nici Procesul, nici Castelul, pentru a nu aminti decît cele două mari opere ale sale, nu vor să aibă nici un sens simbolic, limpede şi definisabil în acelaşi timp, prin intermediul simbolului” [p.223].

Confruntaţi cu “ilizibilitatea” kafkiană, unii exegeţi au apelat la psihologie. Nu au procedat bine, crede Albérès: “Alţii vor vedea aici influenţa Cabalei, a lecturilor din Meister Eckhart, ba chiar vor putea surprinde acţiunea teologilor protestanţi. Să nu ne încredem prea mult în copilăreştile simboluri esoterice. Dacă Franz Kafka ‘ar fi recurs la simbol’, lucrul ar fi fost vizibil, ca la Maeterlinck, de pildă” [p.223].

În concluzie, Kafka “n-a voit să exprime vreo filosofie, nici să dea o imagine literară a propriei sale condiţii ci, influenţat, pur şi simplu, după cum limpede se vede, de situaţia sa, de complexele sale, de lecturile sale, el a renunţat să-şi exprime sensibilitatea, opiniile, ideile. În schimb, a construit deliberat povestiri ininteligibile, pentru a le salva de orice interpretare" [pp.223-224].

Referinţe
ALBÉRÈS, R. –M., Istoria romanului modern, traducere de Leonid Dimov, Bucureşti: Editura pentru literatura universală, 1968.

Valeriu Gherghel


N. A. Jacques Oudot (1938-2007): Chambord.


Un comentariu:

ruxces spunea...

este o intreaga tarasenie cu interpretarile si non-interpretarile lui kafka. drept care ar merita inventata chiar metoda heremeneuto-kafkiana (de acum inainte)
:)