miercuri, 17 noiembrie 2010

Jivago


Văd pe un canal de televiziune un film rusesc (din 2005) după romanul lui Boris Pasternak Doctor Jivago. Prima parte. Cred ca vor fi trei. Bine jucat, atmosferă tipic rusească. Totuși, cam teatral. Lara: temperament oarecum nevrotic, dar in limitele verosimilului... Iuri Jivago, exact ca în roman: un ins neutru, amorf, care nu judecă nimic și nu are nici o reacție. Frunză purtată de vânt... Din această pricină e puțin sau deloc simpatic.

Romanul lui Boris Pasternak, Doctor Jivago, are negreșit defecte. Nabokov vede în el o melodramă. Dar iubirea dintre Lara și Iura, ce o poveste dramatică! Nu o mai poți uita chiar după o lectura grăbită. Ce episod nemaipomenit! Ea salvează, cred, fresca lui Pasternak (adesea, prost construită narativ). Am crezut dintotdeauna că iubirea nu e doar un afect nemediat, ea se (mai) și învață... Iar învățatorul nostru în această "materie" este, desigur, literatura mare, poezia. Sub acest aspect, romanul lui Pasternak este, fără discuție, literatură mare... Oh, și ce iubire tragică...

În schimb, pasivitatea puritană a doctorului Jivago (să ne amintim de ciudata pasivitate a lui Hester Prine din Litera stacojie, alt roman puritan) îmi displace profund. Jivago nu judecă nimic, nu contestă nimic, nu detestă nimic. Și până la urmă (pare a) nu pricepe nimic. E cu siguranță omul fără calități al lui Robert Musil.


N. A. În imagine: Rembrandt: La Fiancée Juive.

Niciun comentariu: