duminică, 5 septembrie 2010

Î din i


Mi-am mai spus părerea în această chestiune. Şi nu o dată. Revin, totuși, la reforma ortografică, decisă acum 18 ani de Academie. Declar din capul locului: reforma ortografică a fost prost gîndită. Şi a fost prost gîndită fiindcă asupra ei a decis întregul for academic, de la biologi la chimiştii anorganici şi zootehnişti, dar nu şi breasla lingviştilor (care s-a abţinut de la vot). După ce au protestat în van, specialiştii au refuzat pur şi simplu să ia parte la această comedie…

Să explic micul secret al lui Polichinelle. În preajma şedinţei care avea să decidă pentru ani buni (eu cred că pentru eternitate) modul în care vom grafia termeni ca “vîrtelniţă”, “a vîrî”, sau “reîntrupare”, lingviştii şi-au formulat opinia în scris. Aceste “memorii” au circulat în intelighenţia românească, le-am citit, fireşte, şi eu. Dar, ciudat, ele exprimau mai degrabă un refuz. Nimeni nu se arăta foarte încîntat de ideea Academiei și mai cu seamă a preşedintelui ei de atunci, un anume domn Drăgănescu. Lingviştii nu găseau că există suficiente argumente de ordin ştiinţific pentru a modifica “grafia” şi a-l reintroduce pe â. Existau, în schimb, argumente de ordin afectiv-visceral şi imaginativ. Voi aminti două numai.

Primul invoca faptul (îndoielnic, totuşi) că reforma din ’53, anul morţii lui Stalin, a fost un act dictat de sovietici. Ca atare, noua reformă (reforma reformei, cum ar veni) ar fi constituit o reparaţie pentru ofensa adusă specialiştilor români şi, nu mai puţin, limbii în slujba căreia se află de către ocupanţii sovietici. Argumentul nu mi se pare deloc relevant. Căci putem gîndi şi astfel.

Nu rezultă de nicăieri că simplificarea grafiei (căci asta a fost în linii mari “reforma” din ‘53) a fost negreşit un act neştiinţific. Mai firesc e să presupunem, totuşi, că reforma a răspuns unor preocupări reale ale specialiştilor de atunci şi însăşi evoluţiei limbii.

Al doilea argument e la fel de şubred. El presupune că revenirea la grafia cu î din a (la â, adică) vădeşte natura curat romanică a limbii româneşti, obligînd pe specialiştii străini să ia act de acest mirabil adevăr. După minţile celor care au hotărît reforma din ’92, adevărul în cauză rămăsese, din păcate, ascuns străinătăţii stdioase.

Nu e nevoie să spun: caracterul romanic al limbii vorbite de urmaşii lui Decheneu şi Nerva Traian e un străvechi adevăr lingvistic. Numai nişte minţi înfierbîntate l-ar putea pune la îndoială. Folosul reformei era, şi din acest punct de vedere, nul. Nimeni nu afla, abia în ’92, un adevăr cunoscut de cînd lumea. S-a invocat, în acest sens, mărturia limbii latine.

Dacă scriem “câine” (cu î din a) tot omul pricepe faptul că acest termen vine dintr-un substantiv latinesc (“canis”). Dacă scriem “pâine” (de la “panis”), aşişderi… Nimeni nu s-a gîndit atunci că există cuvinte în care â nu are ce să caute. Litera cu pricina apare, ca să dau un singur exemplu,şi în cuvîntul “fântână”. Dar “fântână” vine din latinescul “fons, fontis”, aşa încît litera â “trascrie” litera o (şi nu pe a). Nu mai pun la socoteală cuvintele care nu au o provenienţă latină şi care, după noua grafie, se scriu cu î din a. Termenul “mârzac”, să zicem, care înseamnă “nobil tătar, fiu de prinţ” şi vine din arabă. Ori “cânepă” care se trage, vai, de trei ori vai, din grecescul “kannabis” (în latină e un împrumut). Nu mai am timp să comentez transformarea lui “sînt” în “sunt” nu doar în grafia actuală, dar şi în pronunţie. Voi reveni, poate, cu un alt prilej.

Ca să închei, voi spune că orice renovare în materie de ortografie trebuie să ţină seama de doi factori: de opinia specialiştilor în materie şi de marele, inefabilul principiu al simplităţii. După cîte am observat, Academia “nouă” (cea de după 1990) n-a ţinut seama nici de unul, nici de altul. Prin modul cum a fost gîndită şi promovată, reforma nu se deosebeşte foarte mult de presupusul “dictat” din 1953.

Pentru a scrie într-un fel sau altul, eu unul cer să fiu convins prin argumente, nu constrîns. Şi pentru că mă consider un om liber (şi precît se poate raţional), scriu cu î din i şi evit pe “sunt”.

N. A.În imagine, Jose Parra: Light Alley.

8 comentarii:

ruxces spunea...

argumentatia e beton (cool) ar spune chiar si post-tinerii furiosi :)

ana spunea...

Anul ăsta la naţionala de socio-umane Petre Bieltz şi-a consacrat cam 75% din discursul său de invitat de onoare convingerii noastre, generaţiei postdecembriste, de importanţa "â"-ului la mijloc de cuvânt şi a lui "sunt" în loc de "sînt". Dar nu cred că eram tocmai noi publicul ţintă al unei asemenea fervente persuasiuni, întrucât nu cred că ştiu vreun coleg de generaţie de-ai mei care să poată scrie "sînt" sau "rîndunică" fără să simtă că scrie cu mâna stângă, nefiind nici stângaci, nici ambidextru. Aşa am fost învăţaţi de când am pus stiloul în mână. Aşa că, prost gândită sau nu, şi ortografia asta cred că este pur chestiune de obişnuinţă şi educaţie. Fiecare generaţie cu aşa-i mai binele ei. Argumentul final (din articol) e tot ce contează.

Semnat: o post-tânără... furioasă? :))

stefanik spunea...

atita timp cat nu am luat la cunostinta de nici unul din lucrurile acestea si scriem asa cum am fost programati la scoala,generatia post-decembrista cat ar fi ea de revoltata trebuie sa "reinvete" sa scrie,trebuie sa se "desvete" de tot ce a invatat.Oare a cui o fi vina ca nu avem habar de identitatea noastra,de originea noastra.Vesnicul conflict dintre generatii,dar ar fi inuman sa generalizam si sa spunem "generatia MTV" generatiei "post-decembriste"

Valeriu Gherghel spunea...

Pentru toti post-tinerii furiosi, voi raspunde asemenea imparatului Iulianus Apostata: m-ati invins!

Vom scrie cu i din a!

ioana baciu spunea...

interesant articolul..dar, probabil din obisnuinta, sau poate asa am fost invatata, scriu cum s-a hotarat..si "sunt", si "nicio", si "niciun"..e mai comod, cred, sa respecti anumite reguli si norme, decat sa creezi unele noi..iar nerespectarea lor inseamna ca avem alternative..o alternativa ar fi respectarea unor norme vechi, pe care le folositi dumneavoastra cand alegeti sa le ignorati pe cele noi..deci, pana la urma, e vorba de alegerea personala, nu?

teo spunea...

Simple convenţii.

stefanik spunea...

Am o întrebare:care sînt condițiile și ce ar trebui să fac astfel încît să pot posta și eu articole pe acest blog?(am ajuns la filosofie-filosofie în anul 1 și vreau să mă antrenez)

Valeriu Gherghel spunea...

Stefan, te rog sa vii maine (vineri, 15 octombrie, in fatza la D305, la orele 16, ca sa stam de vorba cu privire la blog si colaborare.