joi, 16 septembrie 2010

Ultima păţanie a lui Van Meegeren


Pînă la descoperirea talentului său neobişnuit de a picta în maniera unor artişti celebri, olandezul Hans Antonius Van Meegeren trăieşte aproape necunoscut, ca restaurator de tablouri şi profesor de arte plastice în Delft. În timpul liber, pictează. Nici un critic de artă nu pare a-l băga în seamă pe acest pictor obscur. Pe cît de obscur, tot pe atîta de ambiţios însă.

În 1932, Hans Van Meegeren se mută în Franţa, la Nisa, în speranţa de a obţine gloria mult jinduită. Frustratul artist aprofundează, printr-un studiu minuţios, stilul lui Vermeer. Îl alege pe Vermeer (1632-1675) din două motive: mai întîi, Vermeer a trăit puţin şi a lăsat un număr restrîns de tablouri (în jur de 30) şi, în al doilea rînd, avea o cotă de piaţă considerabilă. Jan Van der Meer Van Delft sau Johannes Vermeer din Delft (numele întreg al lui Vermeer) îşi datora resurecţia pe piaţa de artă mai cu seamă retrospectivei de la Muzeul din Rotterdam, din 1935, care a vădit un artist scrupulos şi avar, cu un univers fascinant.

Van Meegeren îşi pregăteşte minuţios lovitura: studiază formula pigmenţilor folosiţi de Vermeer, temele predilecte, maniera de tratare a acestora, caută să înţeleagă atmosfera vermeeriana. În 1934, Van Meegeren cumpăra de la anticari, la un preţ modic, un tablou banal, realizat în 1690, îi curăţă suprafaţa şi pictează deasupra, cu uleiuri anume preparate de el, un excelent “Vermeer”, “Pelerinii de la Emaus”. Toate datele (maniera, suportul, pigmenţii) atestă aşadar un tablou “original”, ignorat de critici. E ceea ce descoperă însuşi ilustrul Abraham Bredius, “nestorul istoricilor de artă olandezi”, cum fusese numit. Prezentînd tabloul, ca pe o senzaţională descoperire, Abraham Bredius validează falsul.

În consecinţă, Galeria Boymans din Rotterdam îl cumpără, în 1937, pentru suma de 550.000 de florini. Critica se întrece în elogii. Pentru Hans Antonius Van Meegeren e un semn bun! Pînă în 1939, el mai realizează cinci tablouri în maniera artistului (dar şi cîteva atribuite altor maeştri), care sînt scoase la licitaţie şi achiziţionate de iubitorii lui Vermeer (pictor care, în treacăt fie spus, a murit în mizerie). Unul dintre tablouri, “Iisus şi parabola femeii păcătoase”, e cumpărat de însuşi Herman Goering, la preţul de 1.650.000 de florini (un fleac pentru bogătaşul nazist!).

Din păcate pentru ingeniosul falsificator, după război, guvernul olandez face un inventar al tablourilor înstrăinate (bunuri de patrimoniu) şi ajunge, în cele din urmă, la Van Meegeren, pe care îl acuză nu numai pentru înstrăinarea tabloului “Iisus şi parabola femeii păcătoase”, dar şi a altor cinci tablouri (aflate în “colecţia personală”). Van Meegeren e acuzat astfel de colaboraţionism. La procesul care începe în 1945, Van Meegeren invocă, măcar o vreme, dar fără succes, faptul că toate aceste tablouri sînt false, susţinînd, de asemenea, că prin vînzarea unor falsuri, el a făcut, în realitate, un act curajos de “rezistenţă”, subminînd economia de război a Germaniei. Şi-a explicat procesul de “fabricaţie”. Şi-a pledat nevinovăţia. În zadar! Juraţii nu-l cred pe simplul cuvînt.

Cum ar fi putut, de altfel? “Vermeer” era leit Vermeer: acelaşi stil, aceeaşi “mînă”, aceleaşi obsesii tematice! Existau, apoi, mărturiile specialiştilor cu privire la autenticitatea picturilor, certificatele semnate de experţi, atestările “oficiale”. Într-un final, pentru a-şi proba irefutabil inocenţa, Van Meegeren pictează în faţa asistenţei uluite, formată din procurori, judecători, ziarişti, grefieri, paznici şi altă lume măruntă, un nou “Vermeer”, “Iisus în templu”. Abia această dovadă convinge pe judecători, care pot vedea cu propriii lor ochi miracolul in actu al creaţiei.

Van Meegeren primeşte numai un an de închisoare, în 1947. Dar e deja tîrziu. Pictorul are nervii epuizaţi, e stors de emoţii şi efort. În octombrie 1947, moare subit în urma unui atac de cord. Există însă şi o parte bună a lucrurilor: în urma procesului, încă o dată, cota lui Vermeer creşte vertiginos. Experţii devin mai precauţi, mai puţin siguri pe sine. Are loc astfel o radicală re-evaluare a pictorului Vermeer din Delft. Iar povestea, ca orice poveste, are şi un neaşteptat epilog.

La mijlocul anilor ’60, un colecţionar din Belgia, baronul Frédéric Rolin, descoperă la un anticar londonez un mic tablou, “Tînără aşezată la spinetă”, atribuit odinioară lui Vermeer şi considerat un fals, după procesul din 1947. Fiindcă se îndrăgosteşte de această pictură, baronul o cumpără, iar în 1993 o supune unei amănunţite expertize. Sînt convocaţi specialiştii. Discuţia durează mai bine de zece ani. Verdictul unanim? “Tînăra aşezată la spinetă” e, fără dubii, un tablou original, lucrat de Vermeer în 1670.

Scos la licitaţie, în 7 iulie 2004, tabloul e cumpărat de un anonim pentru suma 24,2 milioane de euro! Nu mai e nimic de spus.

V. G.
N. A. Imaginea reproduce, desigur, un Johannes Vermeer (1632-1675), The Girl With The Pearl Earring (1665).

2 comentarii:

iulya spunea...

...o intamplare asemanatoare este a lui Bertrand Russell, in care nonconformismul gandirii sale si capacitatea de a scrie inicsiv, imaginativ si provocator pe teme de interese pentru publicul larg l-au dus de doua ori la inchisoare, insa aflat in inchisoare s-a bucurat de Premiul Nobel pentru literatura in 1950 deasemenea si o reputatie unica...
....Ceea ce observ din cate am citit si cate mai descopar e ca majoritatea artistiilor s-au luptat cu inchisoarea in vremea aceea ...ceea ce realizau sau scriau nu era tocmai pe placul justitiei din aceea perioada...

.... in legatura cu patania lui Van Meegeren e crunta pentru ca odata ce era in viata nu i s-a recunoscut valoarea...era o vorba care cred ca circula si in zilele noastre "artistul e apreciat numai dupa ce se stinge"..., apreciat fiind numai de o masa de oamenii, iar in cazl nostru opera a fost mai importanta mai tarziul, valoarea care o detinea.
..nu stiu ce as putea spune, doar ca trebuie sa ne bucuram ca mai avem acces scrileriile lor.
ma intreb oare mai era recunoscuta valoarea tabloului daca artistul era in viata...?

Valeriu Gherghel spunea...

Sa nu uitam: Van Meegeren a fost un simplu falsificator de tablouri. Nicidecum un pictor original.