marți, 14 septembrie 2010

Elogiul lucrurilor mici


Căutând dintr-o perversă curiozitate un posibil elogiu al tautologiei, am găsit, firește, tot felul de laude și elogii (chiar o definiție a genului retoric din care face parte și lauda), dar nimic despre virtuțile tautologiei.

Dar dacă tot am navigat în oceanul nesfârșit, printre talazuri și rechini, să vă spun pe scurt, într-o listă, ce am găsit.

1. un elogiu al carburatorului (nu l-am citit, dar trebuie sa fie o abordare metafizică!);
2. un elogiu al lucrului imperfect;
3. un elogiu al cochetăriei (se adresa inclusiv bărbaților, căci și ei pot suferi de cochetărie, chiar mai tare decât doamnele);
4. un elogiu al minciunii;
5. un elogiu al prostiei (și titlul lui Erasm din Rotterdam, Laus stultitiae, poate fi tradus ca elogiu al prostiei, deși mulți vorbesc de elogiul nebuniei);
6. un elogiu al egoismului (redactat de Paul Souday);
7. un elogiu al coincidenței;
8. un elogiu al ignoranței;
9. un elogiu al corigenților;
10. un elogiu al elogiului.

Aș aminti că Bertrand Russell a scris un elogiu al trândăviei (Praise of Idleness). Iar un autor din Evul Mediu a închipuit un elogiu al iadului! Concluzia e una singură: probabil ca nimic nu a rămas neelogiat pe lume. Am citat mai de mult, într-o notă de pe blog, până și un elogiu al nevestei infidele. Totul merită prețuit, așadar. Trăim cu siguranță în cea mai bună dintre lumile posibile...

V. G.

N. A. Imaginea prezintă un Jake Baddeley, Masters of Reality (2002).

3 comentarii:

ruxces spunea...

ar fi fost interesant un elogiu al anti-elogiului!

Valeriu Gherghel spunea...

Cu siguranta ca acest elogiu al anti sau non-elogiului exista de mult. Nu am reusit noi inca sa-l identificam...

vali_cozmescu spunea...

Elogiul tautologiei. Dacă prin tautologie se înţelege acel "A este A" (sau varianta metafizică "Este şi nu se poate decât să fie"), atunci penuria de elogii ale tautologiei este imediat explicabilă tocmai prin sterilitatea şi circularitatea perfectă a tautologiei. Căci despre tautologie nu se poate spune nici măcar că este tautologie. Astfel încât vreun elogiu (sau denigrare) a tautologiei este absolut imposibil. Deşi, culmea, tocmai "A este A" face posibilă orice carieră a rostirii şi, totodată, anunţă falimentul oricărei rostiri. Tautologia este, astfel, locul exemplar care indică esenţa temeiului: acela de a-şi dezice propria-i esenţă de temei. Căci tocmai când temeiul este temei, el "se trezeşte" că nu poate întemeia nimic. Fix când temeiul este temei, temeiul îşi anunţă perfecta goliciune.

PS: În acest fel se poate "explica" de ce gândul (oricare ar fi el) "neglijează" cu prea-bună ştiinţă tautologia. "Nu vrea" să rişte să-şi piardă esenţa. Dar tocmai ăsta pare să fie esenţa gândirii: să se ţină în îndepărtarea esenţei ei. Şi astfel, orice gând, orice rostire este un elogiu al tautologiei.