luni, 13 septembrie 2010

Biblioteca de la Saint-Victor


În Scrisori persane, opera din 1721 a lui Charles Louis de Secondat, baron de la Brède et Montesquieu (care orbeşte către sfîrşitul vieţii), există o descriere sarcastică a vestitei biblioteci de la mănăstirea Saint-Victor.

Curatorul bibliotecii (un monah luminat!) constată, de pildă, perfecta inutilitate a cărţilor adunate acolo timp de secole. E vorba, desigur, de lucrări medievale (inclusiv din teologia scholastică) şi de la începutul epocii moderne.

Monahul afirmă, bunăoară, că Scriptura nu a devenit mai limpede prin numeroasele comentarii pe care le-a ocazionat. Dimpotrivă exegeţii “au alterat întregul înţeles şi au supus la cazne toate pasajele” (epistola CXXXIV, p.260).

Cărţile de teologie sînt prea locvace, gramaticienii nu au cîtuşi de puţin bun simţ, misticii expun o evlavie delirantă, metafizica e făţarnică, epica e frivolă, poezia e ipocrită, fiindcă meseria poeţilor este “să îngrădească bunul simţ şi să acopere raţiunea” (CXXXVII, p.266).

Eroii scriitorilor de romane sînt la fel de bizari ca “dragonii zburători şi hipocentaurii”. Rica, autorul persan al scrisorilor, nu rămîne mai prejos: “la noi, unui amant îi trebuie zece ani de pasiune înainte de a putea vedea măcar chipul iubitei” (CXXXVII, p.267). Totuşi, poeţii dramatici sînt trataţi cu oarece îngăduinţă. În fine, epigramiştii, fiind foarte periculoşi, sînt priviţi cu teamă.

Din numerosele cărţi ale monahilor nu mai rămîne, în urma acestei analize, mare lucru. Să ne amintim că şi messire François Rabelais oferise un catalog parodic al bibliotecii de la Saint-Victor, cuprinzînd lucrările studiate de uriaşul Pantagruel.

N. A. Marinus van REYMERSWAELE, Saint Jérôme dans son studiolo, 1545, ulei pe pânză.

Niciun comentariu: