duminică, 19 septembrie 2010

Angel radios


Citind-recitind un eseu de Alexandru George, Angel radios, și folosind eu însumi expresia lui Rica Venturiano, în multe eseuri, dar cu aluzie la mine, aflu: a) că Romeo din piesa lui Shakespeare îi zice Julietei exact "bright angel"; și că b) există o poezie de C. Aricescu, citată ca exemplu rău de T. Maiorescu, în 1867, poezie ce sună în chipul următor (o citez pentru că am observat ca vizitatorii blogului nostru metafizic au, ca si mine [sic!], simțul umorului intact).

Așadar:

Însă în fereastră bate oarecare,
Numaidecât Liza suflă-n lumânare,
Totu-intră-n tăcere. Un glas mângâios
În liniștea nopții vibr-armonios:

- Eu sunt, Elizo, nu te speria,
Dar aprinde lampa, să văd fața ta.
- A! tu ești, Costică? - Eu, angelul meu,
Și aștept d-aseară sub balconul tău.

- Frumoasă purtare! Bine șade, zău!
Să șezi toată noaptea sub balconul meu!
- Ci ia lasă gluma, dă-te iute jos,
Și dă-mi o guriță, ANGEL RADIOS!

M-am tot întrebat, după lectura poemului, la ce oră are loc acest dialog abisal, dar nu am găsit un răspuns potrivit. Am crezut, mai întâi, că în zorii zilei (orele 4-5), deși doamnele de pe vremea lui Aricescu nu se culcau la venirea zorilor, ci mult mai devreme. Apoi am optat pentru o oră mult mai rezonabilă: 11 (23 adică) spre miezul nopții.

Dar se poate oare cita (și citi) un poem mai sinistru și mai stupid?

N. A. Ilustrăm această notă, firește, cu portretul unei domnițe, realizat în 1617, de pictorul Rogier van der Weyden.

2 comentarii:

ruxces spunea...

:) ... pot sa surad, oare, ca o specialista in angeliade?

Valeriu Gherghel spunea...

Desigur, desigur, desigur! Eu unul am ras de-a binelea. Poemul e senzational.