joi, 12 august 2010

Împotriva lui Foucault


Jean-Marc Mandosio, Longévité d'une imposture, Michel Foucault, Paris: Encyclopédie des Nuisances, 2010, 120p.

O lucrare (pamflet?) care a făcut şi va mai face vâlvă în Franţa este, fireşte, cea scrisă de istoricul Jean-Marc Mandosio. Este o carte de reproşuri (îndreptăţite sau ba). Primele sunt îndeosebi de ordin moral (cunoscuta versatilitate a lui Michel Foucault). Celelalte, de ordin ştiinţific.

În primul rând, autorul atacă poza confecţionată cu grijă de însuşi Foucault: aceea a unui ins implicat în treburile cetăţii şi mereu de partea frumosului, adevărului şi dreptăţii. Această imagine e complet falsă, argumentează Jean-Marc Mandosio.

Michel Foucault a fost mai degrabă un conformist, care s-a raliat la mişcarea ’68, exact în momentul în care revolta se încheia, care a pactizat cu grupurile maoiste şi a proclamat iubirea faţă de truditori, în timp ce el avea doar 26 de ore pe semestru. Foucault a scris despre marginali şi marginalitate, dar a voit să fie mereu în centrul atenţiei (s-a dorit chiar ambasador). Din toate acestea ar rezulta cu strălucire imensa ipocrizie a mult adulatului gânditor.

În al doilea rând, autorul face observaţii de ordin aşa-zicând ştiinţific. Constată că, în realitate, conceptul de epistemă, ca şi acela de discontinuitate, sunt concepte care pluteau în aer în anii ’60. Thomas Kuhn vorbise deja de paradigme şi era în spiritul vremii să respingă principiul continuităţii istorice (conceptuale, mentale etc.). Mandosio face adaos, în continuare, imprecizia terminologică a lui Foucault, nebulozitatea stilului şi plăcerea vădită a filosofului de a se exprima oracular.

Adeseori nedreaptă, lucrarea lui Jean-Marc Mandosio merită citită pentru a admira încă o dată toleranţa pieţii ideilor în Franţa de astăzi.

P. S. Ar mai fi de notat paradoxalul nume al editurii care publică acest volum.

N. A. Reproducem în introducerea acestei note tabloul lui Jake Baddeley, A Key for All Doors (2003).

Niciun comentariu: